Citind “Memoriile” lui Raymond Aron, nu mică mi-a fost mirarea atunci când am dat peste această formulare: “După ce a amintit recenta vizită a preşedintelui român Maurer (generalul de Gaulle n.n.) a salutat apropiata vizită a Premierului polonez Cyrankiewicz”. Dublă confuzie! În realitate, “preşedintele Maurer” era Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri al R.S.România, iar declaraţia şefului statului francez fiind făcută la conferinţa de presă din 9 septembrie 1965, vizita premierului român nu mai era de dată “recentă”, fiindcă ea avusese loc în iulie 1964. Eroare de documentare? Festă pe care i-a jucat-o ilustrului gânditor memoria? Sau, pur şi simplu, dezinteres pentru subiectul: ”România”? În schimb, ”Dictionnaire DE GAULLE” dădea, în paragraful consacrat lui “Ceausescu Nicolae”, date corecte, inclusiv menţiunea că “serviciile Generalului s-au exprimat asupra lui Ceauşescu de o manieră net mai puţin favorabilă decât despre Ion Gheorghe Maurer”.
Mi-am zis, atunci, că nu trebuie să dramatizez situaţia. În definitiv, ”errare humanum est”. Din păcate, lecturi mai vechi şi mai noi m-au pus în situaţia de a mă întreba dacă, la mijloc, este vorba doar de simple lacune de in formaţie sau, mai grav, despre o deliberată ignorare a unor fapte şi documente semnificative despre prezenţa României în realitatea politică a veacului XX?
Discursul şi tăcerea. În anul 2008, apărea un tom masiv(peste 800 de pagini) care- în intenţia realizatorilor: Herve Broquet, Catherine Lanneau şi Simon Petermann- reunea “Cele 100 de discursuri care au marcat secolul XX”. Primul, era cel al lui Jean Jaures despre”Voinţa de pace a Franţei”, din 29 iulie 1914, iar ultimul, datând din 23 martie 2000, era cel al Papei Ioan Paul al II-lea: “Construind un nou viitor”. Sumarul volumului reuneşte nume de cele mai diferite coloraturi politice, de la Lenin şi Mao, până la
