Autorităţile de stat elaborează şi implementează politici publice din ce în ce mai „ştiinţifice”, menite să restrângă pe cât posibil numărul de accidente rutiere. Legislaţia suferă în permanenţă modificări, poliţia efectuează verificări tot mai dese în trafic. Amenzile şi alte sancţiuni sunt înăsprite şi se instalează peste tot camere de supraveghere, pentru monitorizarea mai atentă şi, se speră, mai eficientă a traficului. Şi tot degeaba.

Pe lângă problemele legate de infrastructura rutieră deficitară şi de regulile de circulaţie, doi factori sunt determinanţi când vine vorba de cauzele accidentelor rutiere: competenţa şi (i)responsabilitatea şoferilor la volan. Ambii constituie probleme absolut insolubile în condiţiile în care drumurile rutiere rămân bunuri publice şi nu devin proprietate privată.

Motivele sunt foarte simple. Examenele auto nu pot căpăta cu adevărat greutate şi credibilitate decât dacă vor fi organizate şi administrate de entităţi care să aibă 100% interes ca pe străzi să ajungă doar şoferi bine pregătiţim, atât practic, cât şi teoretic. Se vede cu ochiul liber că asta nu se întâmplă în momentul de faţă, iar scandalurile publice legate de poliţiştii corupţi de la mai multe Direcţii Regim Permise de Conducere nu sunt decât vârful icebergului. Dacă drumurile rutiere ar fi în proprietate privată, patronii şi administratorii lor ar fi interesaţi să aibă cât mai puţine (dacă se poate zero) incidente pe proprietatea lor, întrucât veniturile lor, încasate de la utilizatori, ar depinde direct de gradul de siguranţă pe care ar reuşi să-l asigure acestora în trafic. |n consecinţă, pe şosele n-ar mai ajunge posesori de permise luate cu şpagă.

Acelaşi lucru şi când vine vorba despre acei şoferi care ştiu să conducă, dar refuză să o facă responsabil din motive care ţin de voinţă. Nu este nimic de făcut împotriva lor, câtă vreme