Minstrul de Externe - (despre care am mai vorbit şi rămâne cum am vorbit) – a realizat performanţa de a ne azvârli în istoria diplomaţiei. Aflat într-un studio de televiziune (unde în altă parte?) şi chestionat asupra mult-amânatei intrări a României în Schengen, Titus Corlăţean s-a dezlănţuit: „Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă (…) acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un tratat european, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (...) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”.

Hai, că le-a zis-o! Na, că nu mai „negociem în genunchi”. Ne luăm jucăriile şi ne cărăm.

Că am îndeplinit toate criteriile tehnice, că am băgat o groază de bani, că ni se pun beţe-n roate – e foarte adevărat. Că s-ar putea să fim din nou amânaţi, de miercuri în octombrie şi din octombrie până într-o miercuri – foarte posibil. A spus-o, cu detalii bine drămuite, premierul, tot ieri, la aceeaşi oră de seară, tot la televizor: „Avem semnale că există o mare probabilitate ca două-trei ţări să ne mai amâne intrarea în Schengen pe motive politice". Părea însă a o spune cu stăpânire de sine şi cu sentimentul că nu vom înceta să ne batem pentru acest drept al nostru.

Judecăţi argumentate, reci, în constrast izbitor cu declaraţiile bezmetice ale ministrului. Mă aşteptam ca Titus Corlăţean – care are, uneori, aerul unui funcţionar zbârnâind de abnegaţie – să spună că nu va obosi să exercite demersuri diplomatice, să redacteze memorii şi petiţii, să explice că ni se face o nedreptate, să persuadeze, să convingă, să doarmă pe preşul doamnei Merkel, dacă va fi nevoie. În loc de toate astea – Corlăţeanul nostru se ofuschează şi se fuduleşte.

Straniu este că primul ministru, în loc să-l răcorească instituţional şi să catalogheze ieşirea şefului Diploma