Biv vel logofătul Ienăchiţă Văcărescu - om foarte instruit, ştiutor de latină, slavă, greacă, persană, franceză, germană şi turcă, cel care a scris faimosul Testament pe care l-am buchisit pe băncile şcoalei (”Urmaşilor mei Văcăreşti,/ Las vouă moştenire,/ Creşterea limbii româneşti/ Şi-a patriei cinstire”) - era nepotul de fiu al acelui Ianache, sfetnicul lui Brâncoveanu, căruia întâi i-a căzut capul sub secure, atunci, la Stambul.

Norocul şi iscusinţa îl ridicaseră în multe ranguri, sub domni destui, avea – cum zice Odobescu – ”o căutătură plină de fineţe”, ”o figură ce-nsufla îndată un simpatic respect”.

Boier Văcărescu era mare craidon, iar casele sale de pe Podul Mogoşoaiei răsunau întruna de larma tuturor desfătăciunilor.

O iubise cu năbădăi pe Zoica Doamna, soţia domnitorului Alexandru Moruzi, dar n-o iertase nici pe Maria Doamna, a ciudatului Nicolae Mavrogheni.

Dar Bucurescii sfârşitului de secol XVIII, bârfele aveau dulceaţa lor, pre versuri tocmită:

”Ienăchiţă Văcărescu

Şade-n poartă la Dudescu

Cu ciubuc de diamant,

Capot roşu îmbrăcat,

Cu anteriu de atlaz,

Moare Doamna de necaz.

Cu hanger de Korassan.

Doamna trece în rădvan,

În rădvanul aurit,

Cu tot coşul poleit,

Ocolit de ciohodari,

Tras de patru armăsari.

Trece des şi-l mai priveşte

Că cu foc ea îl iubeşte!

Ienăchiţă stih îi face

Că domniţa mult îi place!

Stih cu libov înfocat

Şi-o dezmiardă-n lăudat.

Boier astfel ca un brad

Nu se află-n Ţarigrad,

El cu doamna s-ar lovi

Dacă vodă ar muri!"

Biv vel logofătul Ienăchiţă Văcărescu - om foarte instruit, ştiutor de latină, slavă, greacă, persană, franceză, germană şi turcă, cel care a scris faimosul Testament pe care l-am buchisit pe băncile şcoalei (”Urmaşilor mei Văcăreşti,/ Las vouă moşteni