După două trimestre de creştere economică plasată în marja de eroare, Guvernul Boc a "proclamat" ieşirea din recesiune. Întrebarea este însă: are economia românească potenţial de creştere pe termen mediu şi lung? Potrivit şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, potenţialul anual de creştere a economiei este de 3% pe termen mediu, dar, pentru ca avansul să fie sustenabil, e nevoie de capital, forţă de muncă şi tehnologie: "Sunt mulţi români care nu sunt activi pe piaţa din România, mulţi oameni tineri. E nevoie să-i aduceţi înapoi".

Spusele lui Franks par inspirate din postulatul lui Adam Smith – principala condiţie pentru prosperitatea unei ţări este creşterea numărului locuitorilor săi – şi pot fi exemplificate cu ceea ce se vede în China. În 1950, ţara asiatică avea o populaţie de jumătate de miliard de locuitori şi se găsea departe pe scara bogăţiei. Acum, cu peste 1,3 miliarde, a depăşit, rând pe rând, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Japonia şi se pregăteşte până în 2016 să ajungă prima putere economică a lumii, înaintea Statelor Unite.

Este evident că o Europă în care natalitatea şi imigraţia nu reuşesc să compenseze declinul populaţiei nu poate ţine pasul cu China. Pe noi ne interesează însă aici mai mult de România decât de UE în ansamblu, pentru că problema noastră nu e dată doar de sporul natural negativ, ci şi de faptul că forţa noastră de muncă pleacă să lucreze în străinătate. Ce să facem, să închidem graniţele? Să interzicem avortul? Sau să-i băgăm la muncă forţată pe cei găsiţi vinovaţi de "parazitism"?

E greu de spus, dar dacă în 2050 vom constata că nu suntem mai mulţi ca-n 1950 – aşa cum reiese din ultimele proiecţii Eurostat – atunci merită pusă întrebarea de unde să obţinem creşterea economică? Fireşte că într-o astfel de situaţie nu se găseşte doar România, ci şi Polonia, însă conducătorii noştri au de departe ce