După doi ani şi jumătate de apreciere a leului, nici iarba nu mai creşte. Banii din afară nu se folosesc pentru a fabrica mărfuri pe care alţii nu le fac sau le fac mai scump, ci pentru a finanţa importuri. Se umflă creditul fără să se reducă deficitele.

După doi ani şi jumătate de apreciere a leului, nici iarba nu mai creşte. Banii din afară nu se folosesc pentru a fabrica mărfuri pe care alţii nu le fac sau le fac mai scump, ci pentru a finanţa importuri. Se umflă creditul fără să se reducă deficitele.

Oare aşa au făcut polonezii şi slovacii? Se ştie bine că nu. Ei au procedat ca in exemplul companiei care avea 1.000 de muncitori slab productivi şi care s-a restructurat in aşa fel incăt a rămas cu 350 de lucrători; aceştia generează o valoare adăugată inaltă. Dar poate că ei erau puşi pe muncă. Au vrut să se dezvolte pe seama concurenţei străine. Ai noştri au pus numai măna pe imobilele şi terenurile de care vor avea nevoie intreprinzătorii care intră pe piaţă, şi ii aşteaptă la cotitură. Ce dacă, in timp ce sunt in stand-by, capitalurile şi activele zac nefolosite?! Ce dacă forţa de muncă fuge in străinătate şi din măinile romănilor nu mai iese nimic?!

Dar să nu dăm vina doar pe oamenii de afaceri. Sunt mulţi cei pe care mediul economic - ingustarea permanentă a pieţei prin limitarea puterii de cumpărare - i-a determinat să aleagă imobilele ca plasament de fugă. Preţul activelor creşte intr-un ritm alert, pentru că sunt prea mulţi cei care s-au refugiat pe piaţa caselor şi terenurilor şi prea puţini cei care mai cred că industria sau agricultura are vreo şansă. Dacă BNR şi Guvernul ar fi avut un plan comun, nu s-ar fi intămplat aşa. Instituţiile aflate la cărmă s-au inţeles insă tocmai asupra singurului reper care nu se poate planifica in capitalism: preţul.

Deci cum au dat-o la pace Executivul şi Banca N