Dincolo de cosmetizările de suprafaţă, de recursul la costume moderne şi de rescrierea în proză, asociată cu transferarea relativ superficială şi cam la primă mână în contemporaneitatea teatrală a scenelor meşteşugarilor, versiunea propusă de regizorul debutant Botos Bálint pentru binecunoscuta piesă shakespeariană „Visul unei nopţi de vară” oferă extrem de puţine indicii că ar fi creaţia unui spirit cu adevărat tânăr, inventiv căutător.

Gata să se ia la trântă cu locurile comune şi cu lipsa de inspiraţie autentică.

Spectacolul de la Teatrul “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea a avut de surmontat două handicapuri severe. Primul ţine de traducerea în limba română a textului shakespearian. Regizorul a optat ori s-a văzut nevoit să opteze, în lipsă de altceva mai potrivit necesităţilor montării, pentru o traducere veche, datorată lui Şt. O. Iosif.

Deşi revăzută de Dan Amedeo Lăzărescu, traducerea respectivă se pare că tot nu a putut să ofere satisfacţie, tot ca neprietenoasă a fost resimţită de actorii tineri din distribuţie. Care actori- şi aici vorbim despre cel de-al doilea handicap nedepăşit în chip convenabil de spectacol- s-au dovedit timoraţi de text, l-au rostit cu indiferenţă, vădit nefermecaţi de poezia lui, cu frazări şi accente bizare, uneori de-a dreptul neinteligibil.

Nu regăseşti în montare umorul şi avântul feeriei la fel cum e absentă din intimitatea spectacolului copleşitoare bucurie de viaţă transmisă de Shakespeare atunci când purcede la ameţitoarea descriere a naturii. Care descriere e greu regăsibilă în spectacol, dezavantajată fiind şi de decorul extrem de pauper.

Cu toate că regizorul l-a chemat în ajutor pe Bordás Attila, a cărui misiune era aceea de a asigura coregrafia şi mişcarea scenică, spectacolul lasă impresia că e foarte puţin dinamic, pe alocuri chiar lânced. Lui Botos Bálint îi e evident clar că