Primul dintre neajunsurile sistemului de sănătate ierarhizate de Traian Băsescu este monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a cărei principală activitate – gestionarea banilor publici încredinţaţi – a fost blamată public de preşedinte cu un termen fără echivoc: dezastru. Preşedintele, aflat de două săptămâni în prim-planul ofensivei pentru impunerea rapidă a Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, consideră noul act normativ esenţial pentru aşa-numita reformă a statului. Un proiect neclar, punctat de puseurile de forţă ale Puterii, care doreşte să facă schimbări de sistem şi instituţii fundamentale fără a avea suportul cetăţenilor.
Legislaţia muncii, sistemul de pensii, Legea educaţiei – considerate de Băsescu Traian drept etape în reformarea statului – au fost impuse prin asumarea răspunderii Guvernului, dar procedura a anulat dezbaterea publică şi parlamentară. A „reuşit” să stârnească, însă, neîncredere, să aducă nemulţumiri şi confuzie. Puse în practică, aceste legi trecute cu anasâna au creat disfuncţionalităţi în sistemele nou-reglementate, opoziţia sindicatelor şi o politizare mai accentuată a instituţiilor.
Având aceste antecedente, Legea sănătăţii este privită cu suspiciune, existând motive suplimentare de îngrijorare, în primul rând din cauza procedurii ei de redactare şi de „strecurare” în canoanele constituţionale. Textul legii a fost făcut la Cotroceni, Preşedinţia neavând drept de iniţiativă legislativă. Ca atare, „Legea-proiect” a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii în octombrie anul trecut, pentru a fi pusă în dezbatere publică, pas totuşi obligatoriu. În interiorul ministerului, specialiştii au avut observaţii de fond la textul propus, şi autorii de la Cotroceni – Vlădescu, Păunescu şi Duţă, şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate – s-au plâns „tătucu