Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DragoSolz

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Te salut din nou, Dilematix! Ai rămas fără bani? Nu-i nimic! Ţi-am găsit un serviciu potrivit, căci, de cînd am auzit vestea proastă, am pus mîna pe telefon şi l-am sunat pe prietenul meu de pe Planeta Ratonois, ratonul SalboMiscri Ron de Rito Janifero, moştenitorul unei familii bogate, care şi-a deschis o Agenţie de DragoSolz. Cred că ai ghicit că este vorba despre solzi de dragon. Ei bine, ai dreptate! Este o muncă grea, dar cîştigi 200 de euro pe lună, ca turist. Da, ai auzit bine! Dar mai întîi să-ţi dau o lecţie de ştiinţă specifică planetei. Nu va dura mult, te asigur! Înainte de a afla detalii despre noul tău job, vreau să-ţi spun că dragonilor le cresc foarte repede solzii. Apoi, dacă nu sînt curăţaţi la timp, se dezvoltă un alt strat, care se suprapune peste primul. Din nefericire, după aceea, solzii intră în carnea dragonului. Cum aceştia au substanţe toxice, infectează pielea şi nu se mai poate face nimic, aşa că dragonul moare. E trist, nu?

DE ACELASI AUTOR Moş Fulg de Nea De aceea este o muncă nobilă pentru ratonii vorbitori să salveze vieţile dragonilor. Acum să-ţi povestesc ce trebuie să faci: la început, vei primi o sapă pătrată cu mîner dublu, pe care o foloseşti pentru curăţarea solzilor. Să nu-ţi fie teamă că dragonul te-ar putea răni, căci este un animal cumsecade. Va trebui să iei o scară, deoarece altfel nu te vei putea căţăra. Dacă vei tăia solzii întregi, vei primi un 10 şi o sumă mai mare. Îţi va lua cel puţin o zi. Şi asta nu-i tot. Trebuie să pui solzii într-un elicopter fără elice, care se conduce prin telecomandă. E ca şi cum ai manevra o maşinuţă cu telecomandă, numai că te afli în interiorul ei. Marfa (solzii) o duci la baza militară de pe planeta Ratonois. Aceasta seamănă cu un castel de culoare verde. Solzii sînt folosiţi pentru fabricarea armurilor soldaţilor. Domnul de Rito Janifero te-a programat de la 12,00 a.m. la 12,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 30 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 30 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 18 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°