Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluienii -”tari” la capitolul servicii si somaj

Publicat in Vremea Noua, vineri 19 octombrie 2012 ·

Judetul Vaslui înregistreazã “performante” uluitoare: pe de o parte suntem unul dintre cele mai sãrace judete din tarã, rata somajului a crescut cu câteva procente pânã la 8.95%, pe de altã parte suntem printre putinele judete în care angajatii din sectorul serviciilor au supravietuit cu “brio” crizei.

Paradoxal, conform unor statistici, Vasluiul se numãrã printre putinele judete din tarã în care salariatii din domeniul serviciilor au supravietuit spectaculos crizei, ba chiar numãrul persoanelor active în acest sector a crescut usor; o performantã, întrucât acest domeniu este unul dintre cele mai sensibile în vremuri economice grele. Cu exceptia capitalei, judetul Vaslui ocupã locul sase în topul angajãrilor din acest domeniu. Dacã în 2008 acest sector înregistra putin peste 32.000 de activanti, se pare cã în anul 2012 în medie 32.573 de vasluieni desfãsoarã activitãti în acest domeniu. Fie cã vorbim de angajatii din institutiile bancare, de avocati, de agenti imobiliari, de agentii de asigurãrii sau de comercianti în general, cu totii se încadreazã mai peste tot în lume în rândul celor mai bine remunerati angajati. Situatia se mentine oarecum si în judetul nostru, desi Vasluiul este printre judetele care se ” laudã” cu cei mai prost plãtiti salariati. Statisticile aratã cã salariul mediu plãtit în sectorul serviciilor în judetul Vaslui se situeazã undeva în jurul unei sume care depãseste cu putin 1100 de lei, valoare cu care se claseazã pe locul II în topul salariilor dupã cele plãtite în sectorul agricol, care pentru judetul nostru ajunge în medie la 1200 lei.

Vicecampioni la rata somajului

Judetul Vaslui tine topul si la capitolul somaj, în luna septembrie rata somajului a fost calculatã la 8.95%. Potrivit datelor fãcute publice de Directia Judeteanã de Statisticã, la sfârsitul lunii iulie în judetul Vaslui 51.422 de persoane se bucurau de stat

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 21 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 46 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 39 minute
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 5 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Bărbat, cetățean maghiar, arestat preventiv de pentru „operațiuni cu psihoactive”

Informația Harghitei acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, au prins în flagrant delict un bărbat, de 31 de ani, cetățean maghiar, cercetat pentru

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 34 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 50 minute
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 39 minute
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum o ora
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°