Îmi sufocă sufletul o mâzgă a tristeţii când văd dărăpănăturile care altădată erau hale de fabricaţie de unde ieşeau aparate şi utilaje de toată mândria. Am scris acum douăzeci şi ceva de ani un reportaj din întreprinderea unde se fabricau televizoare româneşti color. Totul părea un muşuroi harnic, vredniceau zeci de muncitori în fiecare hală scoţând lucrări de fineţe.

Acum trei-patru ani am avut ocazia să intru într-una din halele acelea roind de specialişti. Acum hala era pustie, îşi făceau plimbarea nestingheriţi gândacii şi şobolanii. Cu atât mai mult mi se înviorează sufletul când aud că mai există fabrici în care producţia merge la turaţie ridicată. S-a întors dintr-o delegaţie în vestul Europei o cunoştiţă şi mi-a povestit cu entuziasm că sunt pline străzile în marile oraşe ale Occidentului Europei de Loganuri.

Se urcă la volanul maşinilor născute la Piteşti cucoane elegante, domni mirosind a parfum scump cu serviete trădând poziţii importante în firme prospere. Şi asta m-a dus cu gândul la omul deştept, inimos şi patriot care a ţinut în viaţă în vremuri de zguduitoare furtuni "Dacia" şi Fabrica de la Colibaşi. Omul acesta destoinic şi sufletist se numeşte Constantin Stroe, director general ani mulţi la "Dacia" şi acum vicepreşedinte al firmei Dacia-Renault. Când toţi prevesteau înţepenirea producţiei de dacii, când mulţi îi prevesteau uzinei de lângă Piteşti soarta atâtor şi atâtor complexe comerciale, şi anume sursă de fier vechi, directorul general Constantin Stroe a continuat să creadă şi să făptuiască maşini româneşti.

Mi-am adus aminte de o tulburătoare pagină din destinul acestui om de toată lauda. În anul 1987 directorul general al Uzinelor Dacia, Constantin Stroe, a fost sunat de primul secretar al judeţenei Argeş: "Într-un sfert de oră să vii la mine, mergem la Comitetul Central să te întâlneşti cu Tovarăşul". Pe t