Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL contesta luni la CCR inghetarea salariilor bugetare si a pensiilor

Publicat in HotNews, luni 14 noiembrie 2011 ·

Uniunea Social Liberala va depune, luni, la Curtea Constitutionala, contestatia privind legea adoptata saptamana trecuta de deputatii Puterii privind inghetarea salariilor bugetare si a pensiilor in anul 2012, a anuntat co-presedintele Uniunii, social-democratul Victor Ponta, potrivit Agepres.

"Astazi vom depune la Curtea Constitutionala actiunea noastra de contestare a legii adoptate absolut fraudulos, saptamana trecuta, la Camera Deputatilor, o lege prin care pensiile si salariile sunt inghetate pentru anul 2012, in conditiile in care in declaratiile Guvernului se lasa inca speranta pentru cetateni ca s-ar putea sa se aplice legea pensiilor, sa se aplice legea care spunea ca taierile de salarii sunt doar pana pe 31 decembrie 2010. O vom contesta la Curtea Constitutionala si este evident ca din punct de vedere juridic avem dreptate si speram ca decizia nu va fi politica", a precizat Ponta, intr-o conferinta de presa.

La randul sau, co-presedintele USL, liberalul Crin Antonescu, a criticat proiectul bugetului de stat pe anul 2012, aratand ca acesta ofera "bani pe care sa-i toace parazitii lui Basescu pe la Institutul Cultural Roman", precum si fonduri catre Presedintie, anumite servicii speciale, in detrimentul educatiei, agriculturii, sanatatii.

"Din nou, bugetul se rectifica pozitiv la Presedintie si la anumite servicii, deci nu avem nevoie de agricultura, educatie, sanatate, avem nevoie de bani pe care sa-i toace parazitii lui Basescu pe la ICR si prin alte parti si avem nevoie, sigur, de servicii, ca situatia devine din ce in ce mai delicata", a spus Antonescu.

In aceeasi conferinta de presa, liderul conservatorilor, Daniel Constantin, a pus accentul pe necesitatea alocarii de resurse suplimentare agriculturii.

"Dincolo de condamnarea faptului ca in anul 2012 vom avea taieri de la domenii extrem de importante

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 18 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 3 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°