Reluarea creşterii economice depinde într-adevăr de consum şi investiţii. Dar calea prin care să se obţină resuscitarea cererii nu are legătură cu scăderea dobânzilor, ci cu reducerea taxelor. Ca dovadă, dobânda de politică monetară s-a micşorat de la 10,25% la 8% anul trecut fără nici un efect în planul produsului intern brut. Singurele care au profitat de pe urma reducerii dobânzilor au fost entităţile vulnerabile ale sistemului financiar, care au supravieţuit împrumutându-se din ce în ce mai ieftin de pe piaţa interbancară. Chiar dacă acest lucru n-a fost unul bun. Dobânzile ar fi trebuit să rămână sus, pentru că, dacă nu forţezi închiderea activităţilor nerentabile, ci le ţii artificial în viaţă cu ajutorul politicii monetare, nu ai cum să încurajezi restul şi rişti în final să îngropi tot.

Aşadar, în locul scăderii dobânzilor ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar desfiinţarea unor taxe pentru a stimula investiţiile. Ca să achiziţionezi ceva acum trebuie să fii sigur că nu te costă, fiindcă altfel nu cumperi. Iar pe baza unor dobânzi înalte s-ar fi gestionat foarte, foarte strâns cheltuielile. Şi, în fine, o reducere a preţului activelor, coroborată cu dobânzi mari, ar fi generat fluxuri investiţionale. Dacă dezvoltatorii vor să-şi vândă casele noi n-au decât să le micşoreze preţul şi să le ofere străinilor, pentru că printre români e greu să-şi găsească clienţi când şomajul creşte...

Din păcate, nu o scădere a taxelor se pregăteşte (aşa cum se vede în cele mai multe ţări din regiune), ci o mărire a acestora. Guvernul este incapabil să facă mediul de afaceri prietenos. Atât înţeleg cei care conduc "milităreşte" economia românească. Accizele au fost gândite pentru produsele cu cerere inelastică, dar culmea este că acolo se va înregistra cea mai mare evaziune. Iar pe baza unei proiecţii fanteziste a bugetului se va pune din nou problema