Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANI: Afirmaţiile lui Crin Antonescu privind cazurile Agenţiei, un mod de a pune presiune politică

Publicat in Vremea Noua, vineri 8 februarie 2013 ·

Agenţia Naţională de Integritate susţine că afirmaţiile lui Crin Antonescu privind favoritisme politice în cazurile de la ANI şi acreditarea ideii că instituţia este instanţă de judecată pot fi interpretate ca un mod de a pune presiune politică nejustificată asupra inspectorilor de integritate.

“Luând în considerare afirmaţiile domnului Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României, exprimate în mass-media, referitoare la aşa-zisele favoritisme politice în privinţa cazurilor instrumentate de Agenţia Naţională de Integritate, precum şi acreditarea ideii că Agenţia este instanţă de judecată, în contextul dezbaterii publice a proiectului de lege privind modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, pentru o corectă şi completă informare a opiniei publice, Agenţia face următoarele precizări: Având în vedere faptul că acuzaţiile Preşedintelui Senatului, domnul Crin Antonescu, nu au fost însoţite de dovezi concrete care să susţină veridicitatea acestora, ele pot fi interpretate ca un mod de a pune o presiune politică nejustificată asupra inspectorilor de integritate”, se arată într-un comunicat de presă de vineri al ANI.

Totodată, ANI susţine că astfel de afirmaţii pot induce în eroare opinia publică referitor la activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, care este investită prin lege să desfăşoare activităţi în interesul cetăţenilor.

“Acuzaţiile sunt contrazise de Rapoartele de audit extern independent al managementului şi activităţii ANI, care au fost aprobate fără recomandări şi înaintate Senatului României de către Consiliul Naţional de Integritate, organism reprezentantiv aflat sub control parlamentar, având rol de garant al independenţei şi, totodată, de supervizor al activităţii ANI şi care are în componenţă reprezentanţi ai tuturor partidelor politice precum şi ale altor instituţii”, a precizat sursa citată.

ANI mai arată că, în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 10 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 20 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°