Întotdeauna am avut sentimentul când mergeam la conferinţele BNR din anii 99’-2000 că adevărul economiei nu era acolo, ci în ruinele centrului istoric care înconjurau atunci banca centrală, rămăşiţele cartierului bancherilor, al zarafilor şi al negustorilor de altădată.
Era cea mai expresivă formă a activelor îngheţate ale României - dintr-un motiv sau altul - care nu reuşeau să-şi găsească o nouă utilizare după schimbarea bruscă de curs a destinului istoric în ‘90.
Îmi puneam atunci întrebarea, „cu ce rost toate aceste vorbe despre politici macro“, când în jurul BNR nu aveai unde să mănânci o ciorbă pe o rază de un km, cu excepţia fostelor restaurante prăfuite, rămase pe poziţii de dinainte de ‘89?
Începând în acei ani să folosesc şi termeni macro, vedeam criza românească şi subdezvoltarea de care nu am scăpat nici acum ca un deficit uriaş de ofertă. Inflaţia era, gândeam, practic numai produsul acestui fenomen pe care îl vedeam cu ochiul liber şi-l simţeam în stomac: lipsa de ofertă.
Pe hârtie, PIB-ul acelor ani, de 37 de miliarde de euro, a reuşit să se elibereze şi să crească accelerat în doar 10 ani, la aproape 140 de miliarde de euro în 2008.
Ultimii cinci ani au fost degeaba, din acest punct de vedere, pentru că abia în 2013 am revenit la acelaşi nivel în euro al produselor şi serviciilor finale create în economie, dar de două ori mai îndatoraţi ca stat.
„România – prezentare generală. În sud-estul Europei Centrale, în interiorul şi exteriorul arcului munţilor Carpaţi, pe cursul inferior al Dunării, 1.075 de km, cu ieşire la Marea Neagră (245 de km). Totalul graniţelor României însumează 3.150 de km“, până aici nicio diferenţă în prezentarea României din cea mai importantă publicaţie financiară anuală din România, şi anume, raportul anual al BNR.
Dacă obser
