Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanta privind verificarea persoanelor aflate in concediu medical, retrimisa in comisii dupa dispute in plenul Camerei

Publicat in HotNews, marți 26 octombrie 2010 ·

Deputatii s-au certat, marti, in plen, timp de o ora, in legatura cu adoptarea sau respingerea OUG 36/2010 referitoare la controlul la domiciliu al pacientilor aflati in concediu medical, aceasta fiind, in final, retrimisa la comisia de specialitate, dupa ce parlamentarii au votat de doua ori, relateaza Mediafax.

Reprezentantii PSD si PNL au sustinut respingerea ordonantei, considerand ca este gresita, absurda, "un monument de prostie", care instituie arestul la domiciliu, iar cetatenii romani sunt considerati infractori.

Ei s-au declarat nemultumiti de faptul ca aceasta ordonanta instituie controale insotite de politie la domiciliul pacientilor aflati in concediu medical, aratand ca in acest fel se instituie, prin lege, arestul la domiciliu, iar si medici si pacienti sunt considerati infractori.

Reprezentantul Ministerului Sanatatii a precizat ca OUG 36/2010 eficientizeaza activitatea de acordare si de verificare a certificatelor pentru concediile medicale, precum si responsabilizeaza medicii si asiguratii, beneficiari de certificate de concediu medical. "Nu se aduce atingere libertatii profesionale a medicilor si dreptului acestora de decizie asupra hotararilor cu caracter medical", a spus reprezentantul Ministerului.

El a cerut ca aceasta ordonanta sa fie retrimisa la Comisia de sanatate pentru a fi eliminata prevederea privind implicarea organelor de politie in activitatea de control.

Deputatul UDMR Marton Arpad a sustinut si el aceasta ordonanta, ceea ce a facut-o pe Aura Vasile, deputat PSD, sa spuna ca daca UDMR nu avea un ministru in Guvernul Boc daca nu sustinea aceasta ordonanta.

Deputatii au votat in favoarea retrimiterii acestei ordonante la comisie, dar, dupa ce au mai fost dezbatute in plen alte doua proiecte, secretarul Camerei Mihai Voicu a venit la tribuna si a atras atentia asupra fap

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 42 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe

Mediafax acum 26 minute
Avertizarea este valabilă duminică, între orele 12.00 şi 23.00. „Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, ves

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 23 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 36 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°