Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV VIDEO Traian Băsescu: Europenii muncesc prea puţin – PARTEA A III-A

Publicat in Adevarul, marți 26 februarie 2013 ·

În cea de-a treia parte a interviului realizat de „Adevărul“ cu preşedintele ţării, Traian Băsescu explică de unde survine diferenţa de productivitate între SUA şi Uniunea Europeană.

Cum credeţi că se va putea merge către Statele Unite ale Europei? Există deja foarte multe voci care spun că acest subiect este o utopie.

Eu sunt un suporter al acestei variante, am formulat-o aşa, dar poate fi formulată şi altfel.Trebuie să privim mai departe decât a privi lucrurile sentimental. Eu mă uit la o realitate, pe care dacă nu o cunoaştem, ne furăm singuri căciula. Uitaţi-vă la productivitatea UE în raport cu SUA. Nu reuşim, de 10 ani, să avem măcar într-un singur an creştere de productivitate egală cu creşterea SUA. Decalajul între noi şi SUA creşte continuu. Nu vreau să intrăm în detalii.

Tocmai detaliile ar fi interesante.

Numărul de ore de muncă.

La Consiliu aţi discutat despre acordul de liber - schimb cu SUA şi conţinutul său, care se bazează pe o livrare de tehnologie.

Nu nivelul tehnologic este marea problemă a UE, pentru că tehnologia franceză, germană, britanică nu este departe de tehnologia americană. Mă refer la tehnologie industrială. Marea problemă este numărul de ore de muncă pe săptămână şi numărul de zile de lucru pe an. Aceasta este problema reală a UE.

O să vă faceţi mulţi prieteni.

Constat că, dacă avem un strung la fel de performant în UE şi în SUA, strungul din SUA lucrează şi sâmbăta, iar strungul din UE se opreşte vineri la prânz. Strungul din SUA are 30 de zile de sărbători pe an, cel din Europa are 100 şi ceva de zile nelucrătoare, iar atunci nu ne putem compara, din punct de vedere al productivităţii, chiar dacă lucrăm cu aceleaşi echipamente. Europa devine tot mai necompetitivă, chiar dacă tehnologic nu are un decalaj foarte mare faţă de SUA. Uitaţi-vă la ce se întâmplă şi mai departe. Cât va mai reuş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 20 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 56 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 49 minute
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum 34 minute
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 44 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 56 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°