Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO PSD: Toate datoriile partidului vor fi achitate, in ciuda modului in care acestea au fost facute

Publicat in HotNews, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Partidul Social Democrat (PSD) a inregistrat datorii, din punct de vedere contabil, catre mai multi creditori, care dateaza din perioada campaniei electorale din 2009, dar le va achita pe toate, se arata intr-un comunicat transmis duminica de biroul de presa al PSD, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, in urma efectuarii unui audit intern profesionist, s-a constatat faptul ca datoriile acumulate din ultima campanie electorala au crescut major cuantumul datoriilor partidului.

"Desi echilibrul financiar al partidului este pastrat, acele datorii din perioada de campanie au ajuns, in ultima perioada, intr-un punct critic, iar unul dintre creditori a ajuns in faza de recuperare a creantelor indreptata catre bunuri mobile ale partidului prin executare silita. In urma discutiilor avute cu creditorul, s-a reusit evitarea executarii silite a bunurilor mobile ale PSD", se arata in comunicat.

In comunicat se mai precizeaza ca PSD isi va achita toate datoriile, in ciuda modului in care acestea au fost facute.

"Analizele interne releva, in acest moment, faptul ca, la vremea respectiva, nu au fost inregistrate notele de receptie a produselor si serviciilor efectuate in acea perioada in beneficiul partidului", mai informeaza biroul de presa al PSD.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat duminica, in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani" difuzata de Pro TV, ca in cursul acestei saptamani a inceput executarea silita a partidului pe care il conduce pentru una dintre datoriile din campania electorala din 2009.

Intr-un interviu acordat Gandul in 18 octombrie, Ponta a declarat ca partidul are o situatie financiara foarte rea, avand numai in executare silita datorii de doua milioane de lei.

'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = do

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 9 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

G4Media acum 14 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe an şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°