Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alergenii acuzati de astm

Publicat in Jurnalul, joi 24 noiembrie 2005 ·

PULSUL MEDICINEI Senzatie de lipsa de aer, de saracie de oxigen chiar cu ferestrele larg deschise, de sufocare, gat blocat in calea aerului, respiratie chinuita, tuse, toate astea subsumandu-se notiunii de astm. Astmul se intinde tot mai mult si semnalele de alarma tipa cum ca sunt afectati din ce in ce mai mult copiii. Statisticile arata ca peste 60%, zic unii, chiar 90%, zic altii, astmul este de natura alergica. Pneumologii sustin ca astmul este nevindecabil, dar ca boala poate fi tinuta in frau cu tratament corect si aplicat constiincios. Exista doua sprayuri, unul bronhodilatator, utilizabil chiar in plina criza, si al doilea pentru latura cronica a astmului, un spray care se administreaza zilnic pentru a rari crizele. Acest al doilea spray are o concentratie mica si nepericuloasa de cortizon.

Prof. dr. Bradu Iamandescu de la Departamentul de Alergologie din Ambulatoriul Spitalului Colentina sustine ca in cazul astmului de natura alergica trebuie actionat si asupra cauzei, si anume alergia. Pentru asta trebuie facute teste in vederea gasirii alergenului la care reactioneaza bolnavul si sa se incerce si desensibilizarea aparatului respirator superior in fata factorului cauzator de alergie. Pentru asta, de exemplu, daca alergenul este reprezentat de praful din casa, de acei acarieni mici, si paianjeni care produc alergie respiratorie, in camera suferindului de astm alergic nu trebuie sa existe multe carti, igrasie, multe covoare, perne si plapuma cu puf, pentru ca in aceste locuri se cuibaresc acarienii. Altii cu rinite alergice pot face si astm alergic. Deci si ei trebuie tratati cu medicamente impotriva alergiei in paralel cu cele doua spray-uri bronhodilatatoare si antispastice. Din pacate, astmul alergic se mosteneste de la parinti. Insa asocierea tratamentului clasic cu sprayuri cu acea medicatie impotriva alergiei si cu terapia de desensibilizare a con

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 12 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°