Deşi brokerii nu recunosc, previziunea lui Dinu Patriciu din 19 martie rămîne valabilă: valoarea bursei este dublă faţă de "nivelul real" şi "va ma cădea".
Deşi brokerii nu recunosc, previziunea lui Dinu Patriciu din 19 martie rămîne valabilă: valoarea bursei este dublă faţă de "nivelul real" şi "va ma cădea".
Vă mai amintiţi ce spunea Dinu Patriciu la 19 martie? Valoarea pieţei de capital este de două ori mai mare faţă de "nivelul real", ceea ce-l va determina să nu investească pe piaţa de capital din România, "pentru că este prea scump. Aştept să ajungă la fundul apei, pentru că abia a început căderea. Şi va mai cădea". La momentul declaraţiei sale, principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti – BET – se plasa la 7.294 de puncte. Acum se situează la 5.735. Oare valoarea pieţei e mai mare sau mai mică?!
Da, dar ştiţi ce atitudine au avut brokerii faţă de spusele lui Patriciu. Au cerut "intervenţia" CNVM şi "a altor instituţii abilitate ale statului", care "să clarifice în ce măsură asemenea declaraţii" dau "semnale false sau ar putea induce în eroare investitorii de pe piaţa de capital, pentru a putea fi evitate în viitor". Patriciu s-a abţinut de la a mai face declaraţii "în viitor", însă "false" nu s-au dovedit semnalele sale, ci ale intermediarilor, care au continuat să le susure investitorilor "o să vedeţi, bursa o să-şi revină". Din păcate, BET nu mai înregistrează acum o valoare cu o treime mai redusă faţă de maximul din 24 iulie 2007 (10.814 puncte), ca în momentul declaraţiei lui Dinu Patriciu, ci a mai adăugat încă 20 de procente de scădere pe lîngă ce avea...
Fix cu un an înainte de declaraţia petrolistului, Matei Păun – managing partner al BAC Investment Bank – aprecia într-un interviu acordat revistei Săptămâna Financiară că atît timp cît "există numai vreo cinci-şase, cel mult opt acţiuni în