Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua “cuţitelor lungi” la Hidroelectrica. 260.000 de euro pentru recrutarea de directori escroci

Publicat in Jurnalul, duminică 27 octombrie 2013 ·

Cum găsim escroci să-i facem directori la stat?

Astăzi urmează şedinţă mare la Hidroelectrica în care ar urma să fie “decapitat” directoratul. Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere, a anunţat o “zi a cuţitelor lungi”, când vor fi demişi toţi directorii aduşi de Mihăilă. S-ar încheia astfel o luptă între două grupări care se băteau pentru supremaţia deciziilor în interiorul companiei. “Taberele” au fost scoase la iveală cu ocazia contractului-mamut care era “uns” de o mită de milioane de euro. Cutremurul de la Hidroelectrica, provocat cu ajutorul DNA, a fost declanşat de un denunţ. Rămâne să vedem şi alte înregistrări, dacă există, anterioare datei de 11 octombrie, în vinerea în care Eugen Brădean îi propunea lui Remus Vulpescu să “treacă”, pentru o sumă substanţială, oferta firmei Energon, care bulversa piaţa prin suma angajată: 262 milioane euro. Sperăm să aflăm în continuare amănunte despre metodele de cumpărare a energiei pe aşa-zisa piaţă liberă, care, iată, arată că nu e nici chiar liberă, şi nici supusă legii cererii şi ofertei.  Contractul prin care se pregătea spolierea Companiei Hidroelectrica prin oferta pe OPCOOM, unde se întâlneau cererea şi oferta, era o acoperire de fapt a întâlnirii  hoţului cu prostul. Iar “prostul” urma să fie Hidroelectrica, postură în care s-a aflat de multe ori, rolul de păgubit cu acte în regulă fiind acum dirijat de Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Niţă, şi Eugen Brădean, director marketing-furnizare în compania de stat.

Cum au ajuns ei să dirijeze în Hidroelectrica? Cine i-a adus, cine i-a promovat?

Ioan Mihăilă, membru al Consiliului de Supraveghere, are un CV cu multe găuri. Lipsesc din el angajatorii şi anumite perioade sunt “pete albe”. Nu uită însă să precizeze că a fost o victimă politică pe şantierul Hidrocentralei Turnu, în 1986; motivul real, potrivit unor surse l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 55 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 25 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°