Numărul pentru săptămâna 8-14 ianuarie 2009 al săptămânalului L’Express este un număr cu totul special. Din foarte multe puncte de vedere!

El marchează cel de-al 3001-lea număr al acestei publicaţii care s-a impus ca un reper, inconfundabl şi incontestabil, în presa ultimelor decenii. Altfel spus, ca o lecţie vie, deschisă, de profesionalism şi de inteligenţă în acţiune.

Nu este câtuşi de puţin întâmplător faptul că secţiunea aniversativă a acestui număr din L’Express Special se deschide cu articolul lui Jacques Attali. Articol ce are acest titlu: "La raison de L’Express". Eseist şi scriitor de marcă, totodată actor politic având o prestaţie distinctă în istoria Franţei postbelice, principal consilier al lui Francois Mitterand, căruia i-a consacrat o amplă monografie, – Jacques Attali a făcut, în 1998, pasul de la calitatea de cititor la aceea de editorialist al revistei. Iar articolul pe care îl publică în acest număr este, mai presus de orice, o veritabilă profesiune de credinţă. "Un săptămânal – scrie Attali – este o voce. O voce care vorbeşte într-un loc, având un punct de vedere, la intervale regulate. (...)O voce care se poate indigna după ce a avut, "totuşi, răgazul de a hotărî dacă să nu se indigneze".

MARI CAMPANII, MARI COMBATANŢI. Fireşte, fiind vorba despre un număr jubiliar, J. Attali schiţează o definiţie a sărbătoritului: "Pentru mine, L’Express constituie azi cea mai bună raţiune. Nu pentru că el reuneşte tot ceea ce este mai inteligent în Franţa, ci pentru că el îi reuneşte pe aceia care nu vor câtuşi de puţin să îi convingă pe ceilalţi decât prin forţa raţiunii". Pentru a încheia: "Mai mult ca niciodată, în această lume smintită, de o complexitate redutabilă, Franţa şi democraţia sa au nevoie de L’Express". După cum va scrie în memoriile sale, Jean Jacques Servan-Schreiber, fondator, alături de ac