"Intram in UE fara sa iesim din comunism" La o aruncatura de bat de integrarea europeana, persista o intrebare: in decembrie 1989 a fost o revolutie sau o lovitura de stat? Pentru a afla, nu-i nevoie nici de martori, nici de probe materiale, nici de inregistrari ale telefoanelor date si primite de feluriti agenti si generali. Sunt suficiente definitiile.
Dupa enciclopedii, revolutia inseamna o transformare radicala, o etapa a dezvoltarii in care se petrec schimbari calitative profunde. In schimb, lovitura de stat nu se bucura de astfel de valente - este doar o schimbare brusca, eventual violenta, a unui grup aflat la putere cu alt grup provenit din aceeasi clasa sociala.
E clar, asadar. E suficient sa observam ca in economie nu s-au produs transformari esentiale, ca n-a fost propulsata in prim plan piata - un sistem natural de distributie a resurselor, in care companiile se gasesc intr-un feed-back permanent cu angajatii lor, care sunt in acelasi timp si consumatori finali. La mijloc gasim tot bugetul, care "da" si "ia". Indivizii sunt tot lipsiti de forta decizionala. Politicul dicteaza in continuare economicului.
Iar cand vehicule tipice societatilor de consum - precum creditul - scapa din stransoare si exercita o presiune formidabila, ce se intampla? Economia se restructureaza, pentru a putea oferi bunurile si serviciile cerute? Nu, se scot repede de la pastrare instrumentele administrative. Oare nu cumva avem cele mai ridicate rezerve minime obligatorii din zona pentru ca ne ghidam cel mai putin dupa reperele economiilor de piata?
E greu de raspuns cu da sau nu, dar cert este ca la noi inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula "mai mult, la pret mai mic", ci prin reprimarea acestuia. Se subtiaza disponibilitatile tuturor celor lipsiti de protectie pana se ajunge la nivelul de echilibru cerut de macrostabilitate - pr
