Sunt de două luni la Berlin, invitat de Wissenschaftskolleg. Cum am venit, l-am întâlnit, la câteva seminare, pe Gabor Demszky, cel care a fost primar al Budapestei vreme de 20 de ani, după 1990.
Mi-a vorbit despre situaţia din Ungaria ca despre rezultatul unei fatale combinaţii de Horthy şi Kadar. Apucături dictatoriale, reflexe fasciste, atmosferă de răfuieli personale şi îngustări drastice ale libertăţii de expresie. Am fost bucuros să-i pot spune că în România lucrurile n-au mers atât de departe. Că există corupţie, bâlbâieli politice şi administrative riscante, tot soiul de abuzuri şi derapaje, dar că nu suntem în pragul unei dictaturi. După aproape două luni, mă văd obligat să-i spun altceva: România seamănă tot mai mult cu Ungaria!
Nu idealizez guvernele de dinaintea celui de azi. Au asumat, vrând-nevrând, măsuri de austeritate care au reuşit să ferească ţara de dezordinile acute ale Greciei. Dar au devenit impopulari, au tolerat, în propriile rânduri, destule devieri comportamentale şi juridice. Au acordat prea puţină atenţie educaţiei şi sănătăţii, şi-au servit propria clientelă, au ratat reconstrucţia infrastructurii ruinate a ţării. Am lucrat personal, vreme de cinci luni, cu preşedintele Băsescu şi ştiu cât poate fi de iritant, de brutal în gesturi şi declaraţii. Dar noul guvern, o corcitură implauzibilă de socialişti ai partidului fondat de Ion Iliescu şi de liberali care se socotesc de dreapta, a reuşit, în nici două luni, să evacueze aproape total Europa din stilistica guvernării.
Nu mai e vorba de greşeli, excese şi incompetenţă sectorială. E vorba de un atac radical şi sângeros împotriva instituţiilor statului, împotriva regulilor democratice, împotriva unei justiţii independente şi riguroase. Primul-ministru declară, sinucigaş, că dedică „75% din timpul şedinţelor de guvern răfuielilor politice". Acuzat de plagiat, se ap
