Proiectul unificării parcurge, în clipa de faţă, un episod de disoluţie. Căsătoriei «raţionale» pare să-i urmeze un divorţ pasional.
În numărul său din 17 mai, „Der Spiegel" publică un eseu al scriitorului olandez Leon de Winter cu subtitlul „Pledoarie pentru desfiinţarea monedei euro". Cu două săptămâni înainte, aceeaşi revistă avea pe frontispiciu o formulă terifiantă: „Euroland în flăcări. Un continent pe drumul spre faliment". Până de curând, Europa trăia conflictul surd dintre ţările încă nemembre ale Uniunii (marcate de sentimentul excluziunii) şi ţările membre.
Acum, avem de a face mai curând cu un tot mai vocal conflict intra-european: „netrebnicia" noilor membri versus „aroganţa" exasperată a membrilor vechi. Între est şi vest a apărut o nouă diviziune: eficienţa economică. Dar la orizont se conturează şi ruptura dintre nord şi sud. Fostul premier spaniol Jose Maria Aznar deplângea, de curând, faptul că ţările septentrionului european dictează soluţii economico-financiare meridionalilor.
Spania şi Grecia trebuie să se conformeze unor „indicaţii" externe, nu neapărat în acord cu datele lor reale şi nu neapărat productive. La rândul lui, plătitorul de taxe german nu înţelege de ce trebuie să scoată bani din buzunar pentru a finanţa cele 14 salarii anuale ale grecilor, bonusul care li se acordă pentru punctualitate la locul de muncă, sau pensionarea lor timpurie de dragul unui spor de timp liber la vârste convenabile. „Nucleul european" tradiţional are, fireşte, motive, să fie plictisit de „problemele" pe care le creează ţările mai „boeme", dar asta nu înseamnă că el deţine întotdeauna reţeta infailibilă a reformei şi a progresului. Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, crede că măsurile de austeritate preconizate de ţările UE ca terapeutică a crizei sunt nu doar ineficiente, ci direct periculoase.
Ce e de făcut? Se
