Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veniturile şi cheltuielile bugetare, aproape duble faţă de 2006

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 noiembrie 2013 · ·

Veniturile şi cheltuielile bugetare au crescut cu peste 80% în perioada 2006-2013, iar dacă media încasărilor şi a cheltuilelilor din primele nouă luni se va menţine şi în ultima parte a anului, acest trend se va menţine şi pentru actualul exerciţiu bugetar.

În cazul veniturilor, boomul s-a produs în perioada 2007-2008, vârful creşterilor economiei locale, atunci când încasările au avansat cu peste 50% în numai doi ani. Ulterior ritmurile de creştere s-au domolit, veniturile crescând treptat până la aproximativ 190 de milioane de lei în acest an.

În acelaşi interval, cheltuielile au urmat acelaşi trend de creştere însă ritmurile au fost peste cele ale veniturilor, astfel că în perioada 2007-2008 deficitul s-a dublat. După anul 2009, odată cu acordul cu FMI, Finanţele au ales adeseori să taie banii de la investiţii pentru încadrarea în ţinta de deficit.

Toate guvernele din ultimul deceniu au pus pe masă proiecte pentru majorarea veniturilor prin întărirea disciplinei în colectarea taxelor, dar acestea au rămas doar la nivel declarativ, în timp ce „în teren“ ponderea veniturilor în PIB nu a depăşit niciodată pragul de 33%.

Spre exemplu, creşterea economică bazată pe agricultură a luat prin surprindere guvernul în condiţiile în care incapacitatea Finanţelor de a colecta bani din acest sector a creat o „gaură“ în veniturile bugetare. O situaţie similară este aşteptată şi în acest an având în vedere că agricultura trece din nou printr-un sezon bogat în recolte.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.11.2013

Veniturile şi cheltuielile bugetare au crescut cu peste 80% în perioada 2006-2013, iar dacă media încasărilor şi a cheltuilelilor din primele nouă luni se va menţine şi în ultima parte a anului, acest trend se va menţine şi pentru actualul exerciţiu bugetar.

În cazul veniturilor, boomul s-

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°