Mi-am luat în leasing un hamster sofisticat. (Am vrut să-l numesc Szilamer, după numele unui fermier, românaş de-al nostru, care şi-a aruncat laptele la canal şi povestea că în Ungaria producţia autohtonă e sfântă, intangibilă; nu îndrăzneşte nici un ministru să dea cu copita în şiştar, că se găseşte rapid un papă-lapte care să-l spânzure de talangă). Puteam să-i spun Praetor, dar penajul lui viu colorat m-a determinat să-l botez Quaestor.
Facem plimbări lungi, citim instrucţíuni de folosire, privim la televizor cu sonorul închis la maximum.
-E bine, domnule Quaestor?
Zice că-i bine.
Lucrăm amândoi, pe brânci, la teza noastră de doctorat – un plagiat complex, autobiografic – Istoria Prostiei Exuberante (din cele mai vechi timpuri până în zilele voastre).
Mai mult decât grăunţele, decât insectele, chiar mai mult decât să ne învârtim în roată, ne place politica. În orice stare de agregare şi oriunde s-ar afla – în Parlament, la DNA, la ANI, în Valea Victoriei sau pe Dealul Cotrocenilor. Suntem chibiţii cei mai agitaţi din cuşca noastră.
Capitalismul românesc ne-a învăţat multe: facem deosebirea dintre cercetare şi urmărire penală, nu mai confundăm adevărul cu diversiunea, ştim să alegem între rău şi mai rău. Când vedem mascaţii nu ne bucurăm crezând că a început carnavalul.
Ne-am născut la Cluj (mai ales eu) şi am trăit prea mult la Sighetu Marmaţiei, ca să nu ştim că mitul românului şi ungurului, ca doi brazi într-o tulpină - au aceleaşi necazuri, aceleaşi aspiraţii personale, se nasc, se perpelesc în tranziţie şi mor la fel, până-şi bagă coada propaganda - s-a născut la Medgidia. Nu că nu şi-ar băga coada propaganda (a lor mai consecventă, mai obstinată, mai coerentă decât a noastră, fiindcă sunt mai uniţi, oriunde s-ar afla – în ţara lor sau în diaspora). Însă ar fi simplu dacă ar fi doar atât. Din frustrări latente şi