Versul îndemn din imnul Franţei – La arme, cetăţeni! – are acum şi pentru noi, francofonii, înţeles concret. Chiar mai multe înţelesuri şi sub­în­ţelesuri.

Primul conţine informaţia pe care o aşteptam de mult – s-a dat, în fine, drumul la arme. Arsenalele Armatei sunt primitoare cu publicul larg – uşile sunt deschise şi cine do­reşte un Kalaşnikov, chiar şi o mitralieră, poate să-şi ia liniştit arma din rastel. Partea proastă este că Ar­mata nu asigură transportul, dar, cu o aten­ţie, poţi să faci rost de un ca­mi­on, să te scoată din pădurea unde, chi­purile, este camuflat depozitul de armament. Serviciul este în curs de îmbu­nătăţire, se pune pe picioare şi service-ul, iar în curând va apărea şi livrarea la domiciliu, cu comandă inclusiv pe internet. Ar mai fi o mică problemă deoarece muniţia nu se livrează o dată cu puşcociul; gloan­ţele se dau din alte depozite şi, fiind încă multă birocraţie, nu s-a li­be­ra­lizat şi distribuţia de cartuşe.

Alt înţeles ce decurge din primul: dacă armele se iau din pădurile pa­triei precum ciupercile, este un mo­ment mai mult decât obligatoriu să te înarmezi. Nu ştii ce intenţii are omul care-ţi bate la uşă. Dacă-i un rău, pe deasupra dotat cu armament şi mu­niţie de război, trebuie să ai capacita­tea de ripostă, cum ne învaţă manua­le­le NATO. Are el pistol, trebuie să-i faci faţă cel puţin cu ceva similar, iar ca să-l înveţi minte, o grenadă nu strică! Ţara se înarmează. Este un suflu nou în societate – descentrali­za­rea a ajuns la ultima ei consecinţă. Fie­care om, fiecare familie îşi organi­zează apărarea şi atacul după necesi­tăţi şi vecinătăţi. Concepţia lui Ceau­şes­cu de apărare a ţării printr-un răz­boi al întregului popor se înfăptu­ieş­te după 20 de ani de la execuţia stra­te­gului. Privind la "les bleus" care se ani­mă brusc la versul "Aux armes, citoyens", câteva zeci de mii de băieţi