Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DAN MARIAN, PNL NU TE VREA!

Publicat in Vremea Noua, marți 19 februarie 2013 ·

Un scandal care se va stinge în câteva zile

SCANDAL Telenovela “Dan Marian vrea la PNL” a încins spiritele printre liberali. Cei mai multi penelisti spun cã nici nu concep ca sefii partidului sã-l accepte din nou în partid pe senatorul Marian, în timp ce altii spun cã toate manevrele liderului PDL, prin intermediul scandalului care mocneste în filiala de la Bârlad, sã se sfârseascã odatã cu Congresul PNL. “În politicã se poate întâmpla orice. Dacã Dan Marian vine înapoi la PNL, înseamnã cã în acel moment conducerea PNL Vaslui trebuie sã preia conducerea PDL. În aceste conditii, eu va trebui sã stau la Buhãesti cu sabia în mânã si sã strig, precum ciobanii, “Ales, ales, ales”. O sã avem congres si toate lucrurile se vor lãmuri”, spune Corneliu Bichinet, vicepresedintele CJ Vaslui, una din vocile importante în PNL. Nu am toate elementele. “Eu, personal, am fãcut un pas în spate în organizatia de la Bârlad, din momentul depunerii listelor de consilieri locali, în aprilie anul trecut, si m-am ocupat mai mult de problemele organizatorice ca secretar al organizatiei judetene. Am constatat cã organizatia PNL de la Bârlad este total absentã din peisajul politic local. În plus, Dan Marian nu va fi o temã serioasã în PNL, totul se va clarifica în curând”, afirmã secretarul organizatiei judetene PNL, Daniel Olteanu.

Daniel Olteanu, secretarul general al PNL Vaslui, crede cã situatia de la Bârlad ar trebui rezolvatã mult mai simplu. “Eu nu vãd problemele din aceastã filialã ca un rãzboi, desi unele declaratii ale unor oameni din interior ar conduce spre aceastã idee. Mie mi se pare normal ca dupã o activitate intensã electoralã si în urma unor rezultate pe care organizatia PNL de la Bârlad si le-a asumat ar trebui sã vii si sã-ti depui mandatul ca presedinte. Cât timp, în tarã, PNL merge pe un trend de 30%, iar organizatia din Bârlad ia la alegeri 10% e clar cã nu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 3 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°