Premierul Victor Ponta a ajuns duminica in China, unde efectueaza o vizita oficiala la invitatia omologului sau Li Keqiang, transmite Agerpres. Victor Ponta a aterizat la Shenzhen (sud), de unde s-a deplasat la Hong-Kong. El va avea o intrevedere cu guvernatorul regiunii si se va intalni cu reprezentantii companiilor Huawei, China Nuclear Electric, ZTE.
Luni premierul va merge la Beijing, pentru a se intalni cu presedintele si cu seful guvernului chinez.
Vizita in China se inscrie in turneul asiatic inceput pe 26 iunie, care a mai inclus Azerbaidjan, Kazahstan si Uzbekistan.
Victor Ponta a afirmat recent ca vizitele in cele patru state asiatice au un caracter preponderent economic. El mai spunea ca Executivul cauta un investitor pentru constructia hidrocentralei de la Tarnita-Lapustesti (jud. Cluj, centru-vest), un proiect de peste un miliard de euro de care ar fi interesata o companie chineza.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, sustinea la sfarsitul lui mai ca Romania a propus investitorilor chinezi colaborarea in cadrul a sapte proiecte derulate in domeniul energetic, cu prilejul delegatiei oficiale in Republica Populara Chineza.
"Am prezentat investitorilor chinezi proiectele reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, Tarnita-Lapustesti, hidrocentrala Nicopole, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Macin, cablul submarin Romania-Turcia, exploatarea miniera Rovinari si termocentrala Mintia. Daca aveam proiecte concrete, investitorii veneau deja", afirma Constantin Nita.
Oficialul face parte din delegatia care il insoteste pe Victor Ponta in China.
Potrivit presedintelui Camerei de Comert Bilaterale Romania-China, Gabriel Ghelmegeanu, colaborarea romano-chineza ar trebui sa nu se limiteze la traditionalele relatii comerciale si sa acceseze capitalul chinez pentru marile pro