Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război pe buză

Publicat in Jurnalul, marți 26 mai 2009 ·

Se întreabă unii oameni, cei care tot freacă pipa sau ţigara de buze, cântăreţii la saxofon, la trompete, care chinuiesc buzele cu instrumentul de suflat, ba şi cei care mănâncă prea des seminţe, nu cumva pot ajunge la cancere de buze?

Medicina îi consi­deră factori de risc, dar nu s-a dovedit că reprezintă cauze ce determină apariţia cancerului de buze. Dar expunerea la soare e mai mult decât un factor de risc, e chiar un factor determinant în boala canceroasă a buzelor. Sunt pândiţi de această formă de cancer toţi cei care lucrează în aer, expuşi la radiaţiile solare: agricultorii, constructorii, marinarii. Ultravioletele de tip B de 290-320 nanometri, adică razele ultraviolete dintre orele 11:00 şi 14:00, sunt periculoase pentru cancerul de buze. Explică complicata boală a cancerului de buză asist. univ. dr Octavian Dincă de la Clinica de chirurgie buco-maxilo-facială, condusă de prof. Alexandru Bucur de la Facultatea de Medicină Dentară. Iată lista comple­tă a factorilor de risc: fumatul de pipă, ţi­ga­re­tele fără filtru fumate cu fierbinţeală până la ultimii milimetri, meseriile de suflători, consumul cronic de alcool, agenţii infecţioşi cum ar fi HPV, dar şi ciuperci. Dar cei care se îm­bol­năvesc trebuie să fi moştenit şi un teren susceptibil. Dacă o astfel de leziune nu se vindecă după 7-14 zile trebuie consultat medicul chirurg buco-maxilo-facial. Orice traumatism asupra buzelor, chiar şi herpesul, trebuie să se vindece în maximum 14 zile. Dacă nu se în­tâmplă vindecarea, trebuie consultat un me­dic. Este foarte important diagnosticul preco­ce, care e urmat de o intervenţie chirurgicală, de chimioterapie şi radioterapie, care asigură în 80% dintre cazuri supravieţuiri de cinci ani. Cancerul de buză e o formă ce dă metastaze rapide şi multe în ganglionii de la gât şi de sub mandibulă. Chirurgul trebuie să scoată tumoarea şi să taie acoperit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 44 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 46 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 56 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°