Discutiile purtate de Gazprom cu Romania despre posibila includere in South Stream reprezinta doar o alta strategie "de bluf" a Rusiei, prin care creeaza o falsa concurenta intre tari ca sa obtina o pozitie de avantaj in negocierile cu Serbia si Bulgaria, considera expertul Vladimir Socor, potrivit NewsIn.
Expertul fundatiei Jamestown din Washington, Vladimir Socor, scrie in Eurasian Daily Monitor ca prin recenta intalnire dintre Gazprom si reprezentantii Transgaz si Romgaz, Moscova incearca sa creasca presiunea asupra Serbiei si Bulgariei, ceea ce nu inseamna insa ca Romania nu ar putea musca "momeala" lasandu-se tentata de oferta.
Socor trece rapid in revista ultimele evolutii ale problemei: "Presedintele Gazprom Aleksei Miller s-a intalnit saptamana trecuta, in prezenta ambasadorului roman la Moscova, cu presedintii companiilor romane Transgaz si Romgaz. Comunicatul Gazprom sugera, alaturi de alte informatii obtinute pe surse de presa rusa, ca Rusia se gandeste sa includa Romania in proiectul South Stream. In acest caz, Gazprom ar urma sa modifice ruta initiala si sa construiasca o sectiune a conductei prin Romania, excluzand astfel alte state din proiect".
Gazprom a trecut oferta South Stream pe agenda discutiilor legate de contractele pentru furnizari de gaze catre Romania si posibila construire a unui centru pentru rezerve de gaz la Margineni, subliniaza expertul. Conducerea Gazprom se pregateste, la randul ei, pentru o vizita in Romania ca sa continue discutiile dupa alegerile parlamentare care vor avea loc in noiembrie in Romania.
Intre timp, atrage atentia expertul, Rusia cauta sa creasca presiunea asupra tarilor care au acceptat deja sa colaboreze pentru South Stream si care acum negociaza separat cu Gazprom termenii comerciali si financiari ai intelegerii.
Socor explica in termeni clari strategia Rusi