Ieri a fost ultima zi când candidaţii pentru alegerile prezidenţiale din Iran, din 14 iunie, s-au mai putut înscrie pe liste. Sunt în jur de 600 de pretendenţi, deloc de mirare dacă ne gândim că populaţia ţării numără 78,868,711 (cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 15 ani). La prezidenţialele din 2005 (când s-a ales Mahmud Ahamdinejad pentru primul mandat) numărul candidaţilor înscrişi era de 1014, iar în 2009 de 476. Dintre aceştia însă, în 2005 au rămas 6, iar în 2009 - 4. Dacă oricine îşi poate depune candidatura (cu condiţia să aibă naţionalitate iraniană, 21 de ani împliniţi, să fie musulman şi să nu aibă cazier infracţional), nu oricui i se admite candidatura. Consiliul Gardnienilor (Constituţiei), forumul legislativ suprem, validează candidaturile, lista candidaţilor admişi urmând a fi dată publicităţii până pe 23 mai.
Consiliul Gardienilor este una dintre cele mai puternice structuri de putere (asemănătoare Curţii Constituţionale din România, ca să forţez o comparaţie). 6 dintre cei 12 membri sunt ayatollahi (experţi în drept canonic) şi sunt numiţi de către Liderul Suprem, iar 6 sunt jurişti, numiţi de puterea judiciară. Menirea lor nu e doar una electorală. Ei supervizează legile elaborate de Majilis (Parlament – o singură Cameră, 290 de locuri; asta i-ar plăcea să audă traianollahului Băsescu), punându-le în acord cu Legea Islamică şi cu Constituţia. Mandatul Gardienilor Constituţiei durează 6 ani.
Pentru alegerile din 14 iunie s-au înscris cel puţin două figuri pitoreşti: fratele actualului preşedinte, dar şi prietenul şi confidentul acestuia. Să-i luăm pe rând, fiindcă nu mai încap de vreo cinci ani în aceeaşi teacă. Davud (noi i-am zice David, arabii – Daud, evreeii – Dawid, cu ”a” lung) Ahmadinejad e fratele mai mare al lui Mahmud şi a fost promovat de preşedinte, în primul mandat (ca majoritatea rudelor, cuscrilor, cumetrilor,
