Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macovei Monica dusă de autostradă la DNA

Publicat in Jurnalul, luni 9 decembrie 2013 ·

Procurorii ei adoraţi anchetează paguba de 40 de milioane de euro produsă statului la proiectul Bechtel din ambiţia lui Băsescu Monica Macovei ajunge cu autostrada neconstruită în pragul DNA. Din marele proiect al Autostrăzii Transilvania, negociat şi semnat în 2003 de Guvernul Năstase, ne-am ales cu un mare scandal politic declanşat de noua Putere instalată după alegerile din 2004. Trupa de băsişti a “îngheţat” contractul cu americanii pentru a-l renegocia. Din operaţiunea respectivă nu au apărut reduceri de costuri, ci o încurcătură de proporţii din care România a rămas cu buza umflată şi doar cu 52 de kilometri de autostradă finalizaţi. Costul unui kilometru a atins nivelul record în lume: circa 24 de milioane de euro. “Priceperea” unui grup de miniştri din Cabinetul Tăriceanu a produs pagube însemnate, greu de recuperat. Corpul de control al primului-ministru Ponta a investigat cauzele dezastrului acestui proiect şi a găsit că punctul de plecare l-a reprezentat modificarea contractului, promisă de Băsescu în campania electorală.

Patru miniştri au comis, în opinia acestui raport de control, posibile fapte penale. Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu – la Transporturi, Sebastian Vlădescu – la Finanţe şi Monica Macovei – la Justiţie au avizat notele de fundamentare ale Acordului de modificare a contractului de construire a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş. Sesizarea a  fost înaintată la DNA care urmează să cerceteze şi implicarea Monicăi Macovei în paguba de 40 de milioane de euro produsă statului.

Monica Macovei are “şansa” să vadă pe propria-i piele cum se descurcă “cea mai performantă echipă de procurori din istoria justiţiei”, condusă acum de Codruţa Kovesi.

Iată ce au reţinut inspectorii Corpului de control al primului-ministru în ceea ce o priveşte pe Monica Macovei:

“A. Nota de fundamentare care a stat la baza emiterii Hotărârii Guv

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°