Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterile statului nu se pot substitui

Publicat in Jurnalul, luni 14 martie 2016 ·

Piaţa creditului e mult mai rarefiată din punctul de vedere al tranzacţiilor decât pieţele interbancare, monetară şi valutară, şi mai intră şi-n contact direct cu clienţii. Dacă mai intervine şi o lege, care vine cu restricţii pe o piaţă unde există deja discrepanţe mari de preţ între bănci, segmentarea se poate adânci până la punctul de a o face nefuncţională. Oare asta urmăreşte legea?

Aşadar, după ce că avem o piaţă vulnerabilă, e pe cale să apară şi o lege care ameninţă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoc și la Palatul Victoria, după ce premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. "Autorii trebuie traşi la răspundere"

Ziare.com acum 42 minute
Marcel Ciolacu, premierul României, s-a declarat "profund şocat" de ştirile venite din Slovacia privind împuşcarea omologului său Robert Fico şi i-a transmis acestuia cele mai sincere gânduri, subliniind că autorii unor astfel de acte trebuie traşi

Salina Praid se închide temporar din cauza unor infliltrații de apă

Wall-Street.ro acum 22 minute
Salina Praid se închide temporar, după ce aceasta a fost inundată de apele care s-au infiltrat din pârâul Corund. Compania care deține obiectivul turistic din județul Harghita a decis să sisteze activitatea de producție și de vizitare pentru a nu pu

„Șoc”: Reacții internaționale la tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico

HotNews acum 19 minute
Premierul maghiar Viktor Orban, un apropiat al lui Robert Fico, și-a exprimat miercuri după-amiaza „șocul profund” față de tentativa de asasinare a acestuia, numeroși lideri europeni exprimând mesaje de solidaritate și încurajare, dar și „șoc” față

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 2 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

Un complet de trei judecători al ÎCCJ se va pronunţa asupra contestaţiei depuse de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei

News.ro acum 2 ore
Un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se va pronunţa asupa contestaţiei privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei, ca urmare a opiniilor divergente ale celor doi judecători din completul desemnat

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 2 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Judecătorul CCR Varga Attila, dus în stare gravă la Spitalul Universitar

HotNews acum o ora
Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituțională se află în stare gravă la Spitalul Universitar, afirmă surse oficiale pentru HotNews.ro. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com Conform acelorași surse, judecătorului CCR i s-a făcut rău în

Israelul „nu se opri în Fâșia Gaza” dacă învinge Hamas, iar Turcia va fi următoarea țintă, susține Erdogan

HotNews acum 14 minute
Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă reuşeşte să învingă în războiul împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas din Fâşia Gaza, a declarat miercuri președintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP și Agerpres. Recep Ta

Trump acceptă două dezbateri cu Biden înaintea alegerilor prezideţiale

News.ro acum o ora
Candidatul republican în alegerile prezidenţiale americane Donald Trump anunţă miercuri că a acceptat o provocare a preşedintelui democrat Joe Biden de a participa la două dezbateri înaintea scrutinului de la 5 noiembrie, relatează AFP. ”Sunt pregăt

Consumatorii vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii produselor vândute la acelaşi preţ/ ANPC a pus în transparenţă un proiect de ordin privind combaterea fenomenului ”Shrinkflation”

News.ro acum o ora
Consumatorii vor fi informaţi cu privire la micşorarea cantităţii de produs care are ambalajul şi forma identice şi care este vândut la acelaşi preţ, după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat un ordin privind com

Vremea

București
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

10°/16°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

8°/20°
sâm.

12°/17°
Constanta
acum

14°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/16°
sâm.

9°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/25°