Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu vin banii la buget

Publicat in Jurnalul, luni 16 decembrie 2013 ·

Ministrul Liviu Voinea a ţinut să-i replice guvernatorului BNR, la o conferinţă la care au participat împreună, că deşi sunt bani în piaţă, aşa cum afirmase Isărescu, “la buget n-ajung toţi”. Problema este însă că pentru a alimenta bugetul banii trebui investiţi în activităţi economice şi abia după ce generează profituri revin şi statului sub formă de impozite. De ce nu generează? Din cauza mediului economic. Mai precis a modificării permanente a cadrului fiscal. Motiv pentru care statul nu doar că nu-şi încasează taxele, ci nu beneficiază nici de împrumuturi pe termen lung, în sume consistente. Iar dacă nu credeţi că mediul de afaceri ostil e de vină, ia să ne uităm la un raport cu care e familiarizat Liviu Voinea: topul competitivităţii. Aici managerii acuză că principala barieră în calea businessului e povara fiscală.

Şi pentru că tot discutăm de obstacole haideţi să recurgem la exemple. După ce oamenilor de afaceri le sunt taxate dividendele cu 16% şi maşinile de peste 3.000 cmc pe care le cumpără din dividende cu TVA majorată de 24% şi, mai nou, cu accize, ce să vezi? Plătesc taxe pe proprietate actualizate cu o taxă - inflaţia -, care în cazul maşinilor cu motorizări mari sunt şi prohibitive. Cumpărătorii de maşini cu motoare de peste 3000 cmc achită minimum şase taxe: timbrul de mediu, asigurarea RCA, taxa RAR, taxa de înmatriculare, noua acciză şi impozitul anual pe proprietate. După care trec la cele incluse în preţul benzinei. Că tot s-a apucat ministrul Voinea să declare că majorarea accizei la carburanţi ba combate deflaţia, ba va fi compensată de ieftinirea ţiţeiului, după ce în vară spunea că noul acord cu FMI nu prevede creşterea sau apariţia de noi taxe.

Din câte se observă cei care n-au venituri suficiente să achiziţioneze proprietăţi nu-s impozitaţi, ci doar cei care au capacitatea să investească. Şi ca nu să o facă, vine statu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum o ora
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 3 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Economia zonei euro și rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru al anului

Adevarul acum 12 ore
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau creştere negativă, transmit

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 6 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 7 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 4 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

Vremea

București
acum

11°
joi

9°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Timisoara
acum

joi

8°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°