Singurele avantaje ale disputei care se desfăşoară în aceste zile pe tema numărului de români cu drept de vot este că iese la iveală cât de prost este administrat statul, dacă baza de date numărul unu - evidenţa populaţiei, are erori semnificative şi apoi că este adusă în dezbatere naţională grava problemă a depopulării ţării.

Faptul că sunt de o parte şi de alta aduse argumente privind numărul populaţiei, cu drept de vot sau fără, domiciliată sau nu în străinătate, reprezintă un exerciţiu bun.

Dacă tot lucrează cu date, în sfârşit poate îşi dau seama oamenii care administrează ţara că a guverna înseamnă a urmări indicatori şi a le influenţa valoarea prin politici şi nu a legifera aşa cum fac de ani de zile.

Să îşi dea seama că în ultimă instanţă acest criteriu, al numărului de oameni care trăiesc în România şi nu fug pentru că nu au unde munci este cel la care trebuie să se raporteze pentru a-şi evalua activitatea la guvernare.

Şi câte slujbe au aceşti oameni, ce salarii, ce pensie medie, ce suprafaţă medie au locuinţele lor, câte locuinţe au apă potabilă şi canalizare, câţi medici sunt la mia de locuitori şi câte terenuri de tenis. Şi, de ce nu, câte medalii obţin la Olimpiadă. Câţi bani a cheltuit statul cu bazinele de înot şi ce medalii a obţinut România la olimpiadă la acest sport? Cât a cheltuit pentru stadioane în ultimii patru ani şi pe ce poziţie este România în prezent în clasamentul FIFA ca urmare a acestor investiţii? Cât a cheltuit pentru informatizare în şcoli în ultimii patru ani şi cum au evoluat rezultatele elevilor în această perioadă?

Că dacă s-ar uita în statistici, ar vedea că lovitura dură dată consumului din 2010, din două părţi odată - prin majorarea TVA şi reducerea salariilor - s-a văzut imediat în câtă carne, cât lapte şi cât zahăr au consumat românii. Faci o politică, adopţi o măsură, ai un rezultat.

În 2