Ca să ai un capitalism «pentru oameni», e nevoie – mai ales la noi - să ai oameni pentru capitalism. Printre cei care vor să profite de marasmul crizei economice, constat activarea unei categorii de ideologi, bucuroşi să întrevadă, dincolo de mizeriile conjuncturale ale momentului, mari, nesperate, victorii politice. Criza e o dovadă că era mai bine înainte. Criza ne învaţă că regimul comunist e mai „uman”, mai grijuliu, mai puţin periculos decît capitalismul. Prin experienţa crizei, se va adeveri vechiul slogan potrivit căruia campionii stîngii vor fi „groparii” capitalismului, ai imperialismului, ai exploatatorilor de tot soiul.

Am încetat de mult să mai contemplu capitalismul drept limanul fericit al umanităţii. Omul căzut nu poate organiza, pe pămîntul căderii sale, o versiune consecventă şi durabilă a paradisului. Şi totuşi, oricît aş relativiza „splendorile” rînduielii capitaliste, nu pot relativiza, în chip simetric, răul comunist. Da, capitalismul e mai complicat, mai dur, mai fisurat spiritualmente decît aş fi crezut. Dar pentru asta, comunismul nu-mi apare deloc mai bun decît a fost. Capitalismul n-a adus o lume defectă, în locul unei lumi funcţionale. A adus o lume a instabilităţii provocatoare, în locul unei lumi a stabilităţii comatoase.

Ce preferaţi? Preferaţi să vă fie frică de persecuţie, de puşcărie, de fiecare cuvînt care vă iese pe gură, sau să vă fie frică de irosirea economiilor de-o viaţă? Preferaţi suspensia programatică a valorilor şi a drepturilor umane sau derapajul lor accidental, mereu posibil? Preferaţi cenzura, cu tot alaiul ei de interdicţii arbitrare, sau roiul de libertăţi smintitoare care însoţesc instaurarea democraţiei? Preferaţi bilet sindical la Sovata sau perspectiva unui concediu decent în Turcia? Preferaţi să fiţi prost plătiţi acasă sau bine plătiţi în străinătate? Preferaţi două ore de televiziune