Sub textul "Conştiinta - o invenţie evreiască", un cititor a postat cu o candoare care mă dezarmează: "Un articol absolut fără rost, considerând unde se află România la momentul ăsta". Sincer revoltat, omul constată că ţara se mistuie în vâlvătăi şi mie îmi arde să scriu despre Wagner. În loc să trag guvernul la răspundere, să cer socoteală parlamentarilor, să combat în cazul Deta, să mă răscolesc, să mă revolt, să fac dracu ceva, eu scriu despre Wagner!
Întotdeauna mi-am inchipuit că vin în colţul ăsta, cât pot mai des, mă aşez în faţa instrumentului (uneori dezacordat) şi cânt ce-mi trece prin cap, ce cred că v-ar putea interesa, v-ar amuza, v-ar impresiona, v-ar scoate din sărite. Doar pentru asta am inventat maneaua cultă.
Cânt imperturbabil, ca pe Titanic, într-o Românie gata să se izbească de aisberg. La punţile inferioare va pătrunde apa, pasagerii de la clasa a treia vor intra în panică, accesul spre punţile superioare se va închide, echipajul va pregăti bărcile de salvare pentru pasagerii de clasa intai...
Ce sa vă spun despre România? Ar trebui să scriu un libret de operă bufă, în care hoţii strigă "Prindeţi hoţii!" şi poliţiştii strigă "Să vină Poliţia!". Dar o operă bufă e senină, se termină cu bine în do diez de sus, pe când aici ceva tragic, cumplit, dureros, schimonoseşte orice hohot de râs.
În fiecare săptămână avem parte de voix de ville (vodevil) - ultimul cu detăţeni, cu săbii, cu sânge, cu declaraţii avântate in parlando, cu arestări, cu urmăriri, cu răsturnări de situaţie, finalizat în consonanţe majore, la Zilele Oraşului.
Nu mai bine vorbim despre Wagner? Remarcaţi ca nu v-am plictisit cu septimele de deschidere din Tristan şi Isolda, ci v-am povestit despre Cosima şi von Bulow. Dacă am vorbi despre Chopin, nu v-aş da citatul meu preferat din Schumann (o cronică la variaţiunile "Acolo ne vom da mâna", după Mozart)
