Într-o poveste mai veche, schimbată de BCR, se spunea că Bunica şi Scufiţa (pe care n-o întrebăm ce are în coşuleţ, ca să nu ne arate “detaliile” de pe faţă) au ales plăţile fermecate, fără numerar. Şi vrăjiţi de poveste, oamenii s-au dus la ghişeul automat din sucursală, au scanat factura de curent şi au dat să achite cu cardul. Numai că în acel moment visul s-a destrămat. O oficiantă le-a strigat: “Nu merge cu cardul!”. Adică, deşi aparatul permite din punct de vedere tehnic plata cu cardul (cine vrea poate verifica la Banca Transilvania pe acelaşi tip de automat), sistemul informatic - contrar a ceea ce propovăduieşte marketingul - admite doar plăţile cash. Bani potriviţi, bancnotă cu bancnotă, pierde de timp (şi bani).
Dar pe oameni e greu să-i convingi că nu există zâna cea bună. Ei continuă să creadă în poveşti şi intră în următoarea bancă: Bancpost. Unde însă li se strigă şi mai tare: “Nu se pot plăti facturile cu cardul de la automat”. “Şi atunci la ce foloseşte acest loc pentru card?”. “E numai pentru plata ratelor”. “Dar, cardul de debit se poate alimenta? Am nişte cash la mine şi nu vreau să umblu cu el în buzunar, ştiu că la BRD se poate”. “La noi, nu!”, sună răspicat răspunsul.
În fine, dacă tot am adus vorba de BRD, mi-am amintit că aceasta se află într-o concurenţă bizară cu BCR. Imediat după ce BRD a reinventat limba română cu “Învaţă să cumpărămiseşti”, BCR a reîncărcat o poveste: “Tu ce crezi că l-a salvat pe Harap Alb?”. Întrebarea admite o grămadă de răspunsuri, păstrând continuitatea cu sloganul: ”Ştim întotdeauna ce-ţi doreşti ”.
Şi totuşi e bine să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Bănci de top, ca Raiffeisen, nu au automate de plătit facturi, precum BCR şi Bancpost. Deci principala problemă ar fi doar ancorarea eronată a anticipaţiilor publicului, după cum obişnuieşte să facă şi statul. Pentru că aşa cum BCR încuraje