Nivelul salariului preşedintelui ţării a ajuns cota de la care se măsoară solidaritatea socială. Termenul care sună bine la vreme de strâns cureaua a fost lansat de Emil Boc, despre care nu avem nici cea mai mică bănuială că ar vrea să-şi bage şeful în gura lumii. Dar în aceste zile de ceaţă şi de întrebări lansate asupra clanului Băsescu, o discuţie despre banii preşedintelui pică rău.
Aşadar, premierul vrea să impoziteze cu 90 la sută toate veniturile lefegiilor statului care trec de nivelul indemnizaţiei preşedintelui. Când a intrat în postul de la Cotroceni, Traian Băsescu se prezenta acasă cu vreo 45 de milioane de lei (asta dacă nu făcea vreo haltă, ca băieţii în zi de leafă). Prima grijă a guvernanţilor de atunci a fost să-i scoată din foame pe demnitari, aşa că, în patru ani de mandat, lefurile şefilor au crescut, cea a preşedintelui dublându-se. Acum ia vreo 90 de milioane (în bani vechi), la care se adaugă şi diurnele din desele deplasări.
Pus pe economii şi de dat exemplu la prostime, Emil Boc şi-a început ministeriatul cu scandalul interzicerii cumulului pensii-salarii. Şi Ceauşescu adoptase metoda, lansând ca nou şef de stat o campanie naţională împotriva "cumularzilor" care atentau la principiile socialismului. Sub povara celor 20 de miliarde de euro angajate ca împrumut extern, Guvernul trebuie să taie felii groase din lefuri.
Altfel, prima tranşă de la FMI nu va veni, iar coaliţia va fi trimisă la plimbare ca incapabilă. Pentru a arăta mulţimii că se umblă şi la lefurile ştabilor, Boc a lansat gogoriţa "solidarităţii sociale". El, repet, ia ca reper de supraimpozitare leafa şefului de la Cotroceni. Aspectul principal este pierdut din vedere. De cazna solidarităţii scapă lefurile baştanilor din politică. Toată liota de şefi, şefuţi, directori, preşedinţi, deputaţi, miniştri, secretari de stat, băgă
