Nu aşa stau lucrurile în cazul cărţii lui Petre Ţurlea “Carol al II-lea şi dictatura regală” (*), care încă din “Introducere” avertizează: “Raportată la întreaga istorie a românilor, domnia Camarilei Regale, în frunte cu Elena Lupescu, asupra României, este un moment ruşinos”. Şi, mai departe: “Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, ca să nu se mai repete”. Fireşte, toată lumea cunoaşte zicala “comparaison n’est pas raison”, dar câteva asemănări, între regimul lui Carol al II-lea şi al camarilei sale cu apucăturile dictatoriale ale unui personaj, ajuns printr-un accident nefericit al istoriei în fruntea statului, şi rapacitatea neruşinată a camarilei prezindeţiale sar în ochi.

1. “Carol ­ notează Petre Ţurlea ­ şi-a început domnia cu mulţumiri adresate celor care îl ajutaseră să o capete şi cu plata datoriilor către cei ce-l susţinuseră direct.” Lăsând, deocamdată, la o parte alte comentarii, nu vi se pare ciudat faptul că nici până azi nu ştim care anume au fost acele societăţi faţă de care statul avea presante datorii de achitat imediat după alegerile prezidenţiale din 2009? Şi este doar un exemplu, deloc izolat, vă asigur.

La urcarea pe Tron, Carol al II-lea dă o sforăitoare Proclamaţie: “Cer astăzi de la fiecare ostaş: să fie neclintit în jurul Tronului şi să muncească cu râvnă şi dragoste, după cum aţi jurat. Sănătate, copii!”. S-a schimbat ceva esenţial, de la retorica lui Carol al II-lea şi până la retorica traian-băsesciană folosită copios în discursurile rostite la cele două înscăunări prezidenţiale (2004 şi 2009)? Până şi chemarea matelotului prezidenţial ­ “Să trăiţi bine!” ­ se trage de la urarea precursorului său întru ale pescuitului în ape tulburi: “Sănătate, copii!”.

1. Încă de la începutul domniei lui Carol al II-lea se petrece un fenomen pe care Petre Ţurlea îl suprinde cu exactitate: “Între cei veniţi o dată cu regele s-a cr