Propaganda dinainte de ’89 raporta recolte-record la hectar, dar nu uita să sublinieze că România nu mai este o ţară eminamente agrară. Perfect valabil şi acum: creşterea economică e limitată doar de suprafaţă, iar ţara e eminamente imobiliară.
Propaganda dinainte de ’89 raporta recolte-record la hectar, dar nu uita să sublinieze că România nu mai este o ţară eminamente agrară. Perfect valabil şi acum: creşterea economică e limitată doar de suprafaţă, iar ţara e eminamente imobiliară.
România se află pe locul doi în topul ţărilor în tranziţie din Europa după creşterea preţurilor la locuinţe, cu o rată medie anuală de 40% în perioada 2004-2006, cu mult peste avansul PIB pe locuitor, de aproximativ 6%, se arată într-un raport al BERD. Valoarea imobilelor e de şapte ori mai mare decât venitul net anual al românilor, faţă de un raport de 4 la 1 în 2002, observa BNR în ultima analiză privind stabilitatea financiară. Asta sugerează că piaţa imobiliară a devenit mai riscantă şi românii ar trebui să fie mai atenţi la ce cumpără. Dar întrebarea este de ce investesc românii în imobile, şi nu în industria alimentară? De ce în case şi terenuri, şi nu în industria auto, a cimentului, a tutunului, în siderurgie, în energie sau în activele marilor magazine? Răspunsul este simplu: românii investesc în piaţa imobiliară fiindcă este piaţă, oricine poate intra. În industria alimentară ori în cea a cimentului, statul restricţionează accesul celor nou-intraţi prin norme sanitare sau de mediu. În industria tutunului, lansarea unei mărci ieftine de ţigări se loveşte de acciza minimă. În industria auto şi în siderurgie, principalele companii au beneficiat de scutiri la plata impozitului pe profit, ceea ce după aderare nu mai e permis. Producătorii din energie, în loc să fie listaţi la bursă, sunt încă în proprietatea statului şi trăiesc într-o bună înţe
