Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sa dansezi cu proteza de sold

Publicat in Jurnalul, luni 2 mai 2005 ·

de FLORIN CONDURATEANU SANATATEA NOASTRA

In cazul artrozei soldului implantarea unei proteze trebuie sa fie ultima solutie, asa afirma profesorul doctor Andrei Firica, seful Clinicii de ortopedie de la Spitalul Colentina. Si asta pentru ca operatia nu este simpla, iar protezele sunt scumpe. Domeniul artroplastiei, al protezarii soldului este de altfel intr-o miscare accelerata, se inventeaza noi materiale de proteze (aliaje folosite si la rachetele cosmice), se breveteaza noi geometrii ale protezelor, chirurgii pun la punct tehnici chirurgicale inedite. O proteza care era la moda acum 6 luni poate deveni demodata. De altfel, profesorul Andrei Firica, presedinte al Societatii Romane de Ortopedie, doreste ca una dintre temele de mare importanta din agenda Congresului national de ortopedie din toamna sa fie chiar algoritmul dupa care se alege tipul de proteza. Se considera ca la ora actuala cea mai performanta proteza este aceea denumita "metal-metal de acoperire", inventata de un chirurg englez. Pentru implantare, operatia este rafinata.

Interventie de top Aceasta interventie de top o face si profesorul Andrei Firica, care a strans peste 100 de operatii de acest fel, in timp ce tari mari doar au introdus aceasta operatie nu de mult timp. Nu se taie mult din oase, doar se cojeste precum marul capatul femurului si locasul din bazin, astfel se sacrifica cat mai putina masa osoasa si se pun pe oasele prelucrate caciuli metalice. Se conserva masa osoasa si proteza poate fi utila 20 de ani, inlocuirea ei va veni mult mai tarziu. Mai exista si reprosuri la adresa acestei interventii, unii ortopezi se intreaba daca nu cumva sub caciulile metalice vascularizatia osului va avea de suferit ca si relatia cu tesuturile vecine. Oricum, pacientilor tineri e bine sa li se implanteze astfel de proteze perfectionate pentru a putea sa-si desfasoare viata cat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 25 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 33 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 46 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 51 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 3 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°