Toamna protestelor arată în primul rând cât de mult s-a îndepărtat Puterea de România. Ţara simte pe propria-i piele eşecul regimului Băsescu, înţepenit într-o politică de austeritate draconică. Zecile de mii de oameni care ies la manifestaţiile de protest sunt doar vârful aisbergului. Nemulţumirea porneşte de la talpa ţării şi se opreşte în vârful piramidei sociale.
Am spus sociale, şi nu politice, pentru că instituţiile politice, partidele sunt, în multe cazuri, cu paşi mulţi în urma majorităţii tăcute. Chiar în condiţiile radicalizării mişcărilor sociale sunt voci în partide - inclusiv din Opoziţie - care speră în rezolvarea de la sine a schimbării atât de necesare. Există riscul ca acest vârf al protestelor stradale să fie ratat de politicienii Opoziţiei, unii surprinzător de indecişi, cu mesaje confuze, care dezamăgesc populaţia nemulţumită profund de curba de sacrificiu la care este supusă.
Cum să perceapă pensionarii, profesorii, medicii, poliţiştii aceste şovăieli vizibile, glumiţele şi săgeţile pe care şi le trimit politicienii între ei. Băsescu are o capacitate de dezbinare recunoscută şi bine exersată de-a lungul carierei lui politice. El a reuşit - evident în conspiraţie cu o echipă restrânsă - să arunce în aer guverne, să spargă coaliţii, să dizolve planuri ale Opoziţiei. Această armă folosită excesiv are însă şi riscuri pentru marele combinator. Băsescu a devenit previzibil şi a pierdut un factor esenţial al acestei gherile: surpriza. Episodul mazilirii lui Blaga era de mult previzibil şi folosirea a două şepci aruncate în curte la Cotroceni ca protest arată sărăcie de imaginaţie.
Pentru a clama lozinca lui Stalin - „Ţara, în pericol" - El lidero minimo avea nevoie de mai mult decât şepci şi imagini trucate cu pistoale în toc. A dat drumul la trompetele piticilor car
