Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu niqab sau cu basma

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Cele două femei cu niqab votează. Bucăţile de carton servesc drept paravan, pentru a asigura secretul votului. Am făcut fotografia acum două săptămâni, într-o zonă rurală din Iordania. Era, de fapt, o comunitate de beduini, foarte loiali regelui. Bărbaţii aveau secţia lor, femeile - o alta, doar pentru ele. Aparenţele nu trebuie să înşele. Nu existau cabine, dar fiecare secţie avea câte un calculator. Chipul fiecărui votant putea fi identificat online. Seara, rezultatele au fost consemnate în formă electronică şi trimise către comisia electorală centrală. Reţeaua a permis ca numărătoarea să fie încheiată în cursul nopţii. Last but not least, în scrutinul din 23 ianuarie din Iordania au fost alese cam tot atâtea femei ca şi la alegerile din 9 decembrie din România. Ce-i drept, 15 din cele 150 de mandate erau rezervate pentru ele, iar 3 candidate au reuşit să se impună în afara cotei. E adevărat că, în unele secţii pentru femei, voturile date candidatelor nu erau foarte numeroase. "Femeile nu votează femei!", a exclamat un coleg din grupul liberal din PE, venit şi el ca observator. Asta spun şi unii dintre politicienii români. Situaţia de la noi e foarte interesantă. Emanciparea politică a femeilor a pornit lent. Ele au putut vota mai întâi la alegerile locale, începând din 1929. La scrutinul-farsă din 1939, organizat de Carol al II-lea, femeile au avut aceleaşi drepturi - ar trebui să spunem: aceleaşi restricţii - electorale ca şi bărbaţii. În 1946, ele au avut pentru prima dată şi dreptul de a alege şi pe cel de a fi alese. Comunismul a încurajat reprezentarea feminină. Astfel, după votul din 3 februarie 1957, în Marea Adunare Naţională erau 71 de deputate, în condiţiile în care legislativul comunist reunea 437 de reprezentanţi. În deceniul următor, situaţia era aproximativ aceeaşi: la alegerile ţinute cu puţin timp înainte de moartea lui Dej, erau alese 67 de femei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 11 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°