Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sambata, la sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de la Targu Mures, ca formatiunea si-a stabilit prioritatile pentru acest an si ca exista sanse ca pana la finele sesiunii parlamentare sa fie adoptata Legea minoritatilor, transmite Agerpres.
Potrivit liderului UDMR, intr-o saptamana sau doua spera ca discutiile pe marginea acestei legi sa demareze, mai ales ca aceasta va figura si in protocolul Coalitiei guvernamentale.
''In acest moment avem toate motivele ca acest acord cu coalitia sa il mentinem si sa nu-i dam cu piciorul. In ce masura va fi mentinut, tine si de partenerii nostri'', a aratat Marko Bela.
Printre celelalte prioritati ale UDMR se regasesc implementarea Legii Educatiei, prin tiparirea manualelor in limba maghiara a materiilor Istoria si Geografia, modificarea Legii Electorale si introducerea prevederilor referitoare la alegerea primarilor si presedintilor consiliilor judetene din primul tur de scrutin, dar si modificarea Legii Administratiei Publice Locale.
Marko Bela a aratat ca o alta prioritate a UDMR o reprezinta restructurarea regiunilor de dezvoltare economica, dar si adoptarea unor legi de stimulare a economiei. Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sambata, la sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de la Targu Mures, ca formatiunea si-a stabilit prioritatile pentru acest an si ca exista sanse ca pana la finele sesiunii parlamentare sa fie adoptata Legea minoritatilor, transmite Agerpres.
Potrivit liderului UDMR, intr-o saptamana sau doua spera ca discutiile pe marginea acestei legi sa demareze, mai ales ca aceasta va figura si in protocolul Coalitiei guvernamentale.
''In acest moment avem toate motivele ca acest acord cu coalitia sa il mentinem si sa nu-i dam cu piciorul. In ce masura va fi mentinut, tin