Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu, moartea transporturilor

Publicat in Jurnalul, vineri 16 aprilie 2010 ·

Până în urmă cu doar 48 de ore, cei din marea famiglie Berceanu lăudau în spume Autostrada Comarnic - Braşov.

Pe cea mai grandioasă operă inginerească ce poartă drumul prin tuneluri, din vârf în vârf de munte precum capra neagră, cu viteza gândului, vom ajunge la destinaţia dorită. În loc de două-trei ore de calvar, în mai puţin de o oră, pe spinarea muntelui de beton vom străbate Valea Prahovei.

Dar, bombă! De ieri s-a pus doliu la uşa ministerului. Unde s-au dus lăudătorii, de ce au amuţit! Franco-grecoteii au dat contractul de gard. Nu mai vor să ne bage în epoca vitezei. Întrebările curg: de ce, de ce, de ce? Vai, iar rămânem cu drumeagul nostru străbun, pe drumul pietruit de nemţii lui Hitler, singurul care nu s-a prăbuşit.

Mă pun în mintea celor de la Vinci, spăimiţi şi de partenerii lor greci care au ştiut să jumulească ştiinţific bugetul UE. Dacă le facem autorută românilor ăştia înţepeniţi, nouă ce ne iese? După socoteala făcută până alaltăieri, blatul cu Berceanu era perfect. Vă dăm viteză, să bage gonetă băieţii de pe Dorobanţi până la Predeal, cu Nuţi la portbagaj, dar costă. Costă cât nu puteţi voi duce. Şi s-au aruncat la preţul nesimţit de 80 de milioane de euro pe kilometru. Aveam în perspectivă cea mai scumpă autostradă din Europa, o puteam pune în muzeul şpăgilor!

Până să ne dea vestea proastă că nu semnează contractul, Vinci-Aktor ne-a băgat la cheltuială. Studii de impact, proiecte, organizări de licitaţii, mese de protocol şi alte mangleli mici şi mijlocii. Potul cel mare s-au ferit să-l dea - bătea la ochi, atât de gogonat era preţul. Banca Europeană de Investiţii s-a dat deoparte, probabil că mirosea prea tare ozonul din Bucegi. Fără BEI, nimeni nu se prea aruncă să finanţeze superautostrada.

Avem renume bun, că începe hârâiala după ce se schimbă guvernul, vin ăilalţi să umble prin serta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 40 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Papa Francisc: Dezbaterile din societate sunt inevitabile, încercarea de uniformizare a opiniilor provoacă tensiuni şi violenţe

HotNews acum o ora
Certurile şi tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă şi nu ar trebui să fie trecute sub covor, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că încercarea de a impune o viziune uniformă a stimulat frustrările şi violenţele. Papa FranciscFot

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum o ora
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°