"Să stimulăm consumul ca să avem creştere economică nu pot să o calific decât ca pe o idee proastă", a declarat săptămâna trecută guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El a adăugat că pentru o creştere economică durabilă e nevoie de "stimularea muncii", în primul rând prin investiţii şi crearea de locuri de muncă. Şi a explicat cum "creşterea economică este de fapt un produs sintetic al forţei de muncă. În esenţă, venitul naţional rezultă din forţa de muncă angajată şi productivitate".
Ceea ce zice guvernatorul sună bine. Dar atunci când mediul de afaceri e împovărat cu arierate şi taxe în plină criză, iar preţul activelor e ţinut sus cu ajutorul politicii monetare, invers decât se întâmplă cu dobânzile, ce investiţii să apară?! După care, cu investiţii firave şi economisire scăzută, e firesc ca economia să nu genereze productivitate.
Economia ar fi putut însă genera productivitate dacă ar fi fost aşezată pe fundamente economice solide. Numai că atunci când îţi apreciezi ani în şir moneda din "poignet"-ul BNR, pentru a arăta că ai mai puţină inflaţie, deşi te găseşti într-o stare neîntreruptă de deficit (extern, fiscal sau cvasifiscal, tot deficit se numeşte), ce fundamente poţi pune?! Degeaba ne întrebăm acum de ce PIB-ul României nu este stabil la nivelul surselor şi de ce finanţarea e o problemă, deşi datoria suverană e de numai 40% din PIB! Datoria e amplificată şi de finanţarea netransparentă a deficitului bugetar, cu ajutorul arieratelor. Preşedintele Băsescu tocmai s-a găsit să afirme că "în mod cert nu vom depăşi nivelul de 60% din PIB pe datoria publică".
Cele mai proaspete date comparative indică o creştere a preţurilor calculată prin indicele preţurilor de consum, similară cu cea văzută la nivelul deflatorului PIB şi a cheltuielii de consum a populaţiei. Iată cum reperele de inflaţie încep să se apropie pentru pr
