Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.500 de persoane au participat la inmormantarea patronului Edy Spedition

Publicat in HotNews, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Peste 1.500 de persoane au participat, sambata, la inmormantarea patronului Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, al carui nume apare in TOP 300 Capital si care a murit, miercuri dupa-amiaza, in urma unui accident in judetul Timis, dupa ce a intrat cu masina intr-un TIR ce venea din sens opus.

Alin Alexandru Popa a fost inmormantat in cimitirul aflat in curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din localitatea hunedoreana Brad, transmite Mediafax.

Slujba, care a avut loc in curtea casei parintesti, a fost oficiata de 12 preoti. La ea au participat peste 1.500 de persoane, printre care rude, prieteni, dar si foarte multi localnici, care l-au apreciat pe Alin Popa pentru investitiile pe care le-a facut la Brad si pentru modul in care a ajutat comunitatea locala.

Pe parcursul celor 90 de minute cat a durat slujba, opt avioane mici, apartinand unor prieteni de-ai lui Popa, au survolat zona, intr-un fel de spectacol aviatic.

Sicriul a fost purtat de la casa parinteasca a lui Popa pana la cimitir, pe o distanta de circa un kilometru si jumatate, pe platforma unui TIR, in timp ce sutele de coroane primite au fost transportate cu un alt TIR.

In momentul in care sicriul a plecat din curtea casei parintesti catre cimitir, multi localnici s-au alaturat, aplaudand, convoiului.

Alin Popa a fost ingropat in cimitirul aflat in curtea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, in cripta familiei, alauri de mama sa.

Patronul firmei Edy Spedition, Alin Alexandru Popa, al carui nume apare in TOP 300 Capital, a murit, miercuri dupa-amiaza, in urma unui accident rutier care a avut loc intre localitatile Jebel si Sag, judetul Timis, dupa ce a intrat cu masina intr-un TIR care venea din sens opus.

Conform TOP 300 Capital, patronul firmei de transport si logistica Edy International Spedition, Alin Alexandru Popa, din

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 32 minute
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 2 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 42 minute
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum o ora
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 9 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 11 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 13 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 11 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

G4Media acum 14 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, transmite News.ro. AEP mai precizează că instituţia administrează Registrul secţiilor de votare di

Vremea

București
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°